Meteorologii anunță temperaturi ridicate în Sălaj și pentru zilele următoare. Maximele termice vor trece de 30 – 33 de grade Celsius la umbră, iar noaptea temperaturile nu vor coborî sub 19-20 de grade. E important să ne hidratăm și să nu ieșim din casă, pe cât posibil, la orele prânzului.
Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cat posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice).
Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11.00 – 18.00;
Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine).
Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius.
Purtaţi pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise.
Pe parcursul zilei, faceţi duşuri călduţe, beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Nu consumaţi alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice;
Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii), deorece acestea conţin o mare cantitate de apă. Un iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar de apă.
Evitaţi activitaţile în exterior, care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
Nu lăsați copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme.
Pentru a limita creşterea temperaturii în locuinţe, închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; țineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă; deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă; stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale; închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.