Salajul se pustieste

Judetul Salaj se pustieste. Ultimele studii ale specialistiilor in imobiliare arata ca miscarea migratorie din Salaj spre alte zone din Transilvania, in special in orasele Cluj-Napoca si Oradea, este foarte mare, fapt ce a condus la constructia de noi cartiere de locuinte in cele doua orase, in timp ce in judetul Salaj constructia de noi imobile bate pasul pe loc. Ba, mai mult, casele salajenilor raman pustii. O arata si datele Institutului National de Statistica, care spun ca orasele si comunele salajene au pierdut din 1992 si pana in prezent, in medie, cate o mie de locuitori.

rn

Salajul anului 1992 avea 273.000 de locuitori, iar la intrarea in mileniul trei, in anul 2000, Salajul avea 262.000 de locuitori. “n anul aderarii la Uniunea Europeana, in 2007, in Salaj mai erau 255.000 de locuitori. Ca dupa 10 ani, in 2017 sa mai figureze doar 246.000 de locuitori. Asta in datele statistice, dupa metodologia INS. Pentru ca recensamantul din 2011 a gasit doar 217.000 de salajeni.
O scadere insemnata se evidenteaza in populatia orasului Cehu Silvaniei, de la 9.000 de locuitori in 1992, la 7.000 in prezent.
“n Zalaul anului 2000 figurau oficial peste 71.500 de locuitori, in timp ce in prezent, oficial au domiciliul 69.000 de zalauani. Cifra este mult mai mica in realitate, deoarece multi sunt plecati peste hotare. Recensamantul din 2011 constata ca in Zalau sunt doar 56.000 de locuitori.
Scaderea numarului de locuitori se vede cel mai bine in satul salajean, unde populatia este imbatranita, tinerii alegand ori calea strainatatii, ori sa migreze la oras.
Comuna Agrij, de pilda, avea in 1992 peste 2.400 de locuitori, iar acum mai are 1.400 de locuitori. Hida avea 3.700 de locuitori, dar a ramas cu 2.700. Zalha avea in 1992, peste 2.000 de suflete, iar acum in comuna mai traiesc putin peste 800 de sateni.

rn

Satul salajean in care mai sunt doi locuitori

rn

Maleni este un catun din judetul Salaj, care daca nu ar avea o bisericuta veche de lemn ar parea uitat pana si de Dumenzeu. Doar doi oameni mai traiesc in catunul administrat de Primaria Ileanda. Cei doi au ramas singuri dupa ce, an de an, locuitorii din Maleni s-au dus, unul cate unul, in cimitirul de langa bisericuta de lemn.

rn

Cornelia Butican are 72 de ani si toata viata ei este legata de sat. Are un fiu, pe Marcel, de 48 de ani. Cei doi parcurg drumul spre Ileanda, de peste 7 kilometri, cu caruta, prin padure, prin vale si apoi prin mocirla de pe camp. Merg la magazinul din Ileanda, se aprovizioneaza, apoi se intorc anevoie in Maleni, unde ingrijesc cateva animale.
Dar, mai ales, cei doi locuitori ai Maleniului au grija de biserica de lemn, care le mai intareste credinta in viata. Niciun preot nu a mai slujit acolo de peste zece ani, iar visul lui Marcel este sa vada biserica reabilitata. Dar autoritatile locale nu au mai ajuns in sat de ani buni, pentru ca, spune Marcel, "la jumatatea drumului, toti fac cale intoarsa".
Marcel Butican se amuza când spune ca, practic, a trait toata viata în întuneric, cu speranta ca "da de intr-o zi a cadea cortina si o sa avem curent".
Marcel a facut opt clase si multa vreme a fost cioban. Acum creste vaci, porci, cai si doi mieluti. Visul sau e sa restaureze mica bisericuta de lemn din sat. Bani ar fi, pentru ca în proprietatea bisericii este si o padure de 7 hectare.
"Un leu nu trebuie sa puie nimeni. Beserica are padure, gorun, fag, lemne de valoare. Or fo mai multe, ca le-or taiat si le-or dus. Mai pazesc eu noaptea, cu securea si cu cei patru câini, da degeaba", este citat de reporterii de la de pressone.ro. Marcel Butican.
Pe vremea cand s-a nascut Marcel, in 1970, satul avea o suta de fumuri, iar stalpul satului era Gheorghica a Gazdacului, care "avea cea mai mandra casa din sat". Acum, satul mai are un fum…