Sălajul are un nou subprefect. Liberalul Gheorghe Bancea a fost desemnat să ocupe această funcție după ce Adriana Sabou a decis să renunțe la poziția deținută în cadrul Prefecturii Sălaj.

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi, 8 februarie, de la ora 15.00, s-a aflat și Hotărârea privind “eliberarea doamnei Sabou Adriana din funcţia de subprefect al județului Sălaj”, respectiv Hotărârea de Guvern privind “numirea domnului Bancea Gheorghe în funcția de subprefect al județului Sălaj”.

Aceasta intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

“De astăzi se încheie o etapă importantă din cariera mea, cea de subprefect al județului Sălaj. Mulțumesc domnului ministru Lucian Bode, domnului președinte Dinu Iancu Sălăjanu și organizației PNL Sălaj pentru că m-au susținut și au avut încredere în mine. Sunt convinsă că în perioada mandatului meu am reușit să-mi fac datoria conform funcției deținute. Mulțumesc domnului prefect Dari Toma și colegilor din instituție pentru buna colaborare, ați fost o echipă extraordinară și sunt mândră de tot ceea ce am realizat împreună. Cu această ocazie îl felicit pe noul subprefect și-i urez un mandat plin de reușite”, a scris, joi după amiază, pe pagina sa de Facebook, Adriana Sabou.