Consilierii județeni au aprobat, în cadrul ședinței de vineri, 28 ianuarie, bugetul de funcționare și dezvoltare al Sălajului pentru anul în curs. Suma alocată pentru 2022 este de aproximativ 303 milioane de lei, din care 157 milioane de lei la partea de dezvoltare, iar 146 milioane de lei la cea de funcționare.

”Valorile cuprinse în bugetul Consiliului Județean Sălaj pentru anul 2022 sunt mulțumitoare și îmi doresc să avem o execuție bugetară cel puțin la fel de bună precum cea din 2021. Am convingerea că, pe parcursul anului, după ce vom cunoaște ghidurile axelor de finanțare europene, vom putea îmbunătăţi suma alocată pentru dezvoltare și investiții. La acest capitol, obiectivul nostru îl reprezintă continuarea lucrărilor la proiectele deja începute, precum şi demararea de noi investiţii pentru dezvoltarea economică şi socială a judeţului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. În ce privește partea de funcționare, am repartizat sumele astfel încât activitatea Consiliului Județean și a instituțiilor din subordine să nu fie afectată”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Heliportul și infrastructura rutieră, pe lista de investiții

În acest an, administraţia judeţeană şi-a propus să realizeze un heliport pe corpul B din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, să reabiliteze și modernizeze DJ 110B: DN 1H – Șimleu Silvaniei – Ilișua – Lompirt – DN 1F – Sărmășag – Derșida – Bobota – Zalnoc – Camăr (DJ 108P), să cumpere terenul pentru amenajarea unui parc industrial, să dezvolte și să valorizeze Complexul Arheologic Porolissum și Limes-ul roman, să cumere un angiograf pentru Ambulatoriul din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.

De asemenea, administrația județeană are în plan realizarea unor porţi de intrare în judeţ și elaborarea politicii de marketing teritorial și branding pentru Sălaj.

Pe lista celor mai importante proiecte aflate în implementare se regăsesc investiţii în reabilitarea a peste 108 kilometri de drum județean. E vorba despre DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca; DJ 108A: lim. jud. Cluj – Bogdana; DJ 108D: Crişeni (DN 1H) – Cehu-Silvaniei; DJ110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec; DJ 191D Tusa – limită județ Cluj; DJ 109 R: DN 1G (Chendrea) – Gălpîia – Romita (DJ 108A), investiţii în infrastructură de sănătate (extinderea, modernizarea şi dotarea UPU – SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău; extinderea și dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău; reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Zalău), precum şi reabilitarea și modernizarea Punctului Termic nr. 34P din Zalău, în vederea transformării acestuia în arhivă pentru Consiliul Județean Sălaj.