Sălaj: Zăpadă, vânt și ger
Cel puțin până vineri, la ora 10.00, Sălajul se află sub atenționare meteorologică de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și ger.
Potrivit ANM, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă de 10 – 40 l/mp. Vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent de 15-30 cm. În Moldova, precum și în centrul, sudul și estul Transilvaniei temporar vor fi precipitații mixte și se va depune polei. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 30-50 cm.
Vor fi intensificări ale vântului local în regiunile sudice și estice cu viteze de 50-60 km/h, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol.
În noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) vremea va deveni local geroasă în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din restul țării, unde vor fi temperaturi minime în general între -15 și -10 grade.

Meteorologii de la Severe Weather Alert Sălaj notează și ei că ninsorile vor persista până în cursul serii de joi, 8 ianuarie,când va mai ninge doar local și temporar, iar în noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie), ninsorile se vor opri.
„Vântul va fi activ, atingând temporar viteze de 40-45 km/h în zonele joase și 50-65 km/h în Munții Meseș și Plopiș, viscolind ninsoarea.
Vineri dimineața, vremea va fi geroasă în tot județul cu temperaturi cuprinse între -13…-9°C, izolat posibil mai puțin.
Cel puțin până la jumătatea lunii, vremea se va menține rece, fiind tipică de iarnă, cu temperaturi negative inclusiv ziua, iar stratul de zăpadă nu se va topi”, avertizează Severe Weather Alert Sălaj.
