Sălaj: Un dascăl din doi a promovat examenul de Definitivat. Fără note de 10
Jumătate dintre cadrele didactice din Sălaj care au dat Definitivatul au reușit să promoveze examenul. Potrivit rezultatelor afișate marți, 15 iulie, rata de succes este de 50%.
Mai exact, din totalul de 112 candidați, au promovat 56, adică au obținut note mai mari sau egale cu 8.
Din cei 56 candidați care au promovat examenul și, implicit, au obținut definitivarea în învățământ, 10 au primit note între 9 și 9, 99 (18,75%), iar 35 au obținut note între 8 și 8,99 (31,25%). Nu s-au înregistrat note de 10.
Au fost respinși 56 candidați. Dintre aceștia, 31 au primit note între 7 – 7.99, 16 cu note între 6 – 6.99 și 9 candidați cu note între 5 – 5.99. Au fost 17 candidați cu note sub 5 la proba scrisă.
Cele mai mari note la examen au fost obținute la învățământ primar (9,93) și învățământ preșcolar (9,86).
Proba scrisă este parte constitutivă a examenului de Definitivat, nota obținută la această probă având o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
Eventualele contestații se pot depune până miercuri, 16 iulie, la ora 12.00.
Rezultatele finale se vor afișa în data de 21 iulie.
