Peste 130 de locuri de muncă destinate absolvenților sunt disponibile, în acest moment, la nivelul județului Sălaj.
Vineri, 27 octombrie, la Zalău se desfășoară Bursa locurilor de muncă destinată absolvenților, iar până în prezent, potrivit AJOFM, au confirmat participarea 9 angajatori. Aceștia oferă 131 locuri de muncă, din care 5 sunt pentru persoane cu studii superioare (inginer proiectant, inginer geodez, inginer căi ferate, drumuri şi poduri, economist şi arhitect constructor).
Principalele posturi oferite pentru persoanele cu studii medii sau fără studii sunt cele de: finisor laminate şi trefilate, mecanic, confecționer, electrician, operator mașini, macaragiu, control calitate, primitor-distribuitor, mecanic utilaje, şofer, îngrijitor domiciliu şi muncitor necalificat în diverse domenii de activitate.
Evenimentul va avea loc la Cercul Militar, strada Simion Bărnuțiu nr.91, începând cu ora 10.00. Sunt așteptați să participe absolvenții promoției acestui an, dar, în egală măsură, și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi doresc să participe la bursă pot comunica posturile disponibile la sediul AJOFM Sălaj sau pe e-mail: ajofm.sj@anofm.gov.ro .