Din 1 ianuarie, plătim apă și canalizare la tarife mai mari. Compania de Apă Someș S.A a ajustat prețurile din prima zi a acestui an.
Astfel, pentru apă potabilă achităm acum 6,52 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA), iar tariful pentru canalizare-epurare a ajuns la 6,92 lei/mc inclusiv TVA (9% TVA).
„Rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare (strategiei tarifare) în perioada 2024-2028, conform hotărârii nr. 28/09.08.2024 a Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, precum și în nevoia de a îndeplini condiționalitățile din Contractul de Finanțare aferent Programului Dezvoltare Durabilă – PDD, încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Compania de Apă Someș S.A. Pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare-epurare, Compania de Apă Someș S.A. a atras a șasea finanțare în valoare totală de peste 625 milioane lei, lucrările în cadrul acestui program acoperă perioada de programare 2021-2027”, explică CAS Someș decizia de a băga mai adânc mâna în buzunarele cleinților.
Noile tarife se aplică în întreaga arie regională deservită din județele Cluj, Sălaj și Mureș.
Sălaj: Începem anul cu apă mai scumpă
Articole
Se vinde poșta română.ro
Poșta Română este de vânzare. Nu ne referim la Compania Națională Poșta Română, ci la pagina de internet postaromana.ro, care este de vânzare. Accesând această adresă, ești anunțat că site-ul web este de vânzare, iar dacă ești interesat ești invitat să faci o ofertă de preț, în euro. În ciuda aparențelor, site-ul postaromana.ro nu aparține Companiei Naționale Poșta Română, pagina oficială de internet a acesteia fiind posta-romana.ro.
Mai mult...Minorele dispărute din Șimleu, găsite în județul vecin
Cele două minore care se aflau în grija Complexului de servicii sociale din Șimleu Silvaniei au fost identificate în cursul zilei de duminică în localitatea Săcășeni, județul Satu Mare. Potrivit biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, din primele verificări efectuate a rezultat faptul că acestea nu au fost victimele unor infracțiuni. Vă reamintim că poliția a dat alerta dispariției celor două minore – Lingurar Stăncuța și Varga Ileana Gabriela – sâmbătă, 11 ianuarie.…
Mai mult...