Șapte parohii din Sălaj au primit miercuri, cu votul consilierilor județeni, cofinanțare de la Consiliul Județean pentru lucrări de protecție a monumentelor, bugetul fiind majorat cu 170 de mii de lei față de alocarea inițială de 400 de mii de lei.
Cei șapte beneficiari ai fondurilor pentru lucrări sunt Protopopiatul Ortodox Român din Zalău, Mănăstirea Bic, Parohia Reformată Coșeiu, Parohia Ortodoxă Derșida, Parohia Ortodoxă Română Var, Parohia Reformată Zăuan și Parohia Reformată Sălățig. Primele patru parohii au primit suma maximă posibilă, de 60 de mii de lei; la Zăuan s-au alocat 40 de mii de lei, iar la Sălățig, 58 de mii de lei.
“Decizia privind modificarea bugetului acestui program vine în contextul unui număr record de cereri de finanțare depuse de către proprietarii de monumente istorice. Dacă la sesiunile din anii precedenți, suma aprobată nu a fost folosită integral, în 2022, valoarea totală a solicitărilor de finanțare pentru lucrările de execuție a depășit cu aproape 60% bugetul inițial. Ca urmare a suplimentării fondurilor, putem contribui la demersurile de restaurare și consolidare a șapte edificii reprezentantive pentru tradiția culturală și spirituală a Țării Silvaniei. Am ținut cont, de asemenea, de creșterea semnificativă a prețurilor la materialele de construcții, respectiv la manoperă, care a majorat valoarea lucrărilor de construcții și a făcut ca efortul financiar al solicitanților să fie mai mare și mai greu de suportat”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
În cadrul Programului de finanțare al Consiliului Județean Sălaj pentru “Protecția monumentelor istorice, de pe raza administrativ – teritorială a județului Sălaj” au fost depuse, până la termenul limită 30 iunie, șapte proiecte, toate fiind declarate eligibile.
”Aplicaţiile depuse pentru obţinerea finanţării au fost analizate şi verificate de către Comisia de evaluare și selecție, constituită prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Sălaj nr. 135 din 27 mai 2022, din care, în urma evaluării, au fost declarate eligibile un număr de 7 cereri de finanțare. Fiecare dosar al solicitanților eligibili este însoțit de raportul privind starea fizică a monumentului istoric, referatul de oportunitate privind cofinanţarea lucrărilor și punctajele obținute de fiecare dosar în conformitate cu Grila de evaluare. Toate acestea au fost înaintate Comisiei dezvoltare urbanistică, lucrări publice şi monumente, care a propus alocarea sumelor pentru cofinanțare”, se precizează în referatul de specialitate.
Ce lucrări pot face bisericile cu acești bani
În cadrul programului de protecție a monumentelor istorice se cofinanțează lucrări de construire-restaurare, consolidare și intervenție – deja autorizate, cu autorizație de construire valabilă, pentru monumente și situri clasate în categoria B, costuri ale lucrărilor de intervenție asupra monumentelor istorice de categoria A, executate cu acordul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, care se încadrează în prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, și servicii de proiectare, expertizare pentru monumente și situri clasate, cuprinse în Lista actualizată a monumentelor istorice aprobată de Ministerul Culturii. Aceste monumente trebuie să fie folosite în scopul unor activități socio-culturale, de învățământ, sănătate, de cult, de binefacere ori pentru alte activități asemănătoare sau de locuință. Banii de la administrația județeană pot fi folosiți și pentru întocmirea
documentațiilor tehnice necesare execuției lucrărilor de construire, restaurare, conservare sau intervenție.
Prin derularea acestui Program se urmărește punerea în siguranță și scoaterea imediată din pericol a monumentelor istorice, reabilitarea structurală și funcțională a acestora, îmbunătățirea și punerea în valoare a componentelor arhitecturale, artistice și arheologice ale monumentelor istorice, integrarea/reintegrarea în circuitul socio-economic și cultural-turistic contribuindu-se astfel și la dezvoltarea turismului din zonă.