Sala Sporturilor din Zalău a găzduit la sfarşitul săptămanii Campionatul Naţional de tenis de masă, destinat juniorilor IV
De vineri şi până duminică, oraşul de la poalele Meseşului a fost gazda unei alte competiţii importante. Dacă miercuri, în Sala Sporturilor a avut loc premierea pugiliştilor la Cupa României, destinată cadeţilor, începând de vineri, CSM Zalău a organizat Campionatul Naţional de Tenis de Masă, destinat juniorilor IV. 200 de sportivi, copiii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 10 ani, s-au duelat la Zalău pentru medalii. În total, 28 de echipe de fete, şi 25 de băieţi, şi-au disputat supremaţia în Sala Sporturilor.Echipa de fete de la Clubul Sportiv Municipal Zalău, alcătuită din Demjen Eszter, Briana Iacob, Demjen Kata şi Alesia Sfârlea, a obţinut locul IV. De menţionat este că Alesia Sfârlea a reprezentat clubul zălăuan pentru prima oară, aceasta fiind din Oradea, iar la Clubul Sportiv Municipal Zalău este legitimată din aprilie. Echipa de băieţi nu s-a remarcat la acestă competiţie, clasându-se doar pe poziţia a unsprezecea, însă rezultatul fetelor este notabil.“Sunt mulţumit de faptul că Demjen Eszter nu a pierdut niciun meci. stop_coloana Din păcate, fetele au pierdut la proba de dublu, şi două meciuri cu scorul de 3-4 cu echipele clasate pe primele patru. Am pierdut la limită, puteam lua chiar o medalie. Acesta a fost şi obiectivul nostru de la bun început. Recunosc că echipa noastră a fost cea de-a patra favorită a concursului, dar am vrut să ne depăşim condiţia. Din păcate nu s-a putut de acestă dată. A fost o presiune mare din cauza faptului ca am jucat acasă şi au fost emoţii mai mari”, ne-a declarat Victor Puie, antrenor CSM Zalău. Menţionăm că această ediţie a Campionatului Naţional de Tenis de Masă, destinată echipelor de juniori IV, a fost organizat la Zalău de Federaţia Română de Tenis de Masă, Clubul Sportiv Municipal şi Primăria Zalău.
