Să nu uităm!
Pe noi, pe sălăjenii, care avem aproape faptele petrecute la Treznea și Ip în toamna anului 1940, ne doare mai în adâncul ființei că părinții și rudele noastre dorm într-o groapă comună. Ne doare, dar iertăm. Însă de uitat, nu putem uita. Spun asta și pentru faptul că pledoaria pentru statul închipuit din inima statului român nu ne poate lăsa chiar indiferenți. Chiar dacă elemente șovine, revizioniste mai cred că România poate fi sfârtecată, majoritatea cetățenilor de etnie maghiară cred într-o țară unită, dacă se poate ca în 1918. Ne-a fost dat să locuim în istorie alături de alte neamuri și menirea noastră este de a fi punte între oameni, nu bariere, să fim concilianți. Ieri la Treznea reprezentanți ai UDMR au depus coroane de flori la mormântul martirilor uciși de trupele horthyste pentru vina de a fi români. E semn că se vrea armonie între cele două nații. Oamenii de rând își văd de treburile și sărăcia lor. Janos și Ioan prind boii la același stop_coloana car, Gyuri și Maria merg la același altar pentru cununie, Csaba și Valeria dansează pe aceeași scenă, în timp ce evenimentele de la Ip și Treznea se adâncesc tot mai mult în timp. Cert este că generațiile de acum și cele ce vin nu trebuie să uite inimaginabilele masacre de acum 74 de toamne. Chiar dacă am iertat, nu trebuie să uităm.
