Spania, Italia, Cehia, Franta, Belgia, chiar si Marea Britanie sunt tarile care ii atrag pe cei mai multi dintre salajenii dornici sa isi gaseasca o slujba mai bine platita.
In medie, 20 de persoane se intereseaza lunar la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca despre joburile din strainatate, potrivit lui Lucian Sabadus, consilier EURES in cadrul agentiei. Foarte multi fac acest lucru telefonic, iar de la inceputul anului 47 de salajeni si-au depus o cerere scrisa pentru ocuparea unor locuri de munca vacante, cei mai multi pentru Spania, Italia, Cehia, Franta, Belgia sau Marea Britanie. „Majoritatea intreaba de posturi in domeniul agricol, constructii sau opteaza pentru posturi de muncitori necalificati. Au fost cateva persoane care s-au interesat si de joburi de asistenti medicali. De obicei multe cereri sunt inregistrate in perioada de iarna, iar numarul celor care s-au interesat de locurile de munca din strainatate a crescut cu circa 20 la suta fata de 2008”, a precizat Sabadus.
Dintre cei care vor sa plece la munca in alte state prin intermediul agentiei cei mai multi sunt barbati, iar media de varsta este pana in 35 de ani. Chiar daca e criza si ofertele sunt mai saracacioase decat anii trecuti, salajenii vor slujbe cat de cat bine platite, orientandu-se dupa salarii ce trec de 1.000 de euro pentru a se descurca cu cheltuielile, chiria, astfel incat sa poata pune bani la pusculita.
La AJOFM persoanele interesate de un job in strainatate sunt consiliate si ajutate sa-si intocmeasca un CV potrivit, pentru a depune o cerere. Angajatorii straini ii contacteaza direct pe solicitanti.
In prezent sunt 67 de locuri de munca oferite de angajatori straini prin portalul EURES. In Danemarca se cauta 10 medici de diferite specialitati, in Germania 31 de medici, un medic stomatolog cauta Norvegia, un radiolog Slovenia, Spania are nevoie de trei asistenti medicali si un manager, Finlanda de un tehnician dentar iar Marea Britanie 19 ingrijitori de copii.
S-au saturat de Salaj
Articole
Tragedie la Jibou. Un tânăr antreprenor a decedat într-un cumplit accident
Duminică noaptea, în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, pe centura orașului Jibou, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 40 de ani, din Jibou, în timp ce conducea un autoturism pe centura orașului Jibou, în împrejurări ce urmează a…
Mai mult...Investiție eficientă: prețul aurului a crescut cu aproape 30 la sută în ultimul an
Prețul aurului a crescut în ultimul an cu 28%, arată datele publicate de unul dintre jucătorii importanți de pe piață. Pe lângă valoarea cantitativă a acestui metal, în timp, produsele realizate din aur pot câștiga și o valoare de colecție. „În cinci ani, considerând o creștere de preț de 99%, avem parte de un câștig de 246 de lei, sau de 44% față de costul inițial. Peste zece ani, același lingou va valora 1.168 de lei, însemnând…
Mai mult...