S-au imprăștiat florăresele din centrul Zalăului
La sfârșitul săptămânii trecute, în fosta piață agroalimentară din buricul Zalăului, o mână de constructori dădeau marea bătălie pentru dărâmarea copertinei care cu puțină vreme în urmă adăpostea coșuri cu trandafiri, crini, gladiole și ghivece cu mușcate, regina nopții ori bujori. Florăresele grase și rumene parcă au fost înghițite de boii popii cei roșii. Nu toate. Câteva dintre ele s-au mutat în noua hală agroalimentară, în colțuri mai puțin luminoase, acolo unde sunt amplasați producătorii agricoli. Cum spuneam, erau doar câteva, cărora buzunarul le permite să plătească taxa pe metrul pătrat. Pe altele le-am văzut cu măsuțele rabatabile pe bulevard, în zona Perla și Uz Casnic. Nu câștigă cât să poată plăti un loc în hală. stop_coloana Așa că e bine și în stradă. Doar nu au inventat ele comerțul stradal.
Copertina care adăpostea florile a fost pusă la pământ de către inimoșii constructori. Aici va fi o minunată parcare pentru clienții halei agrolimentare.
