S-au deschis terasele la Zalău
Prețul tot mai mare pentru instalarea teraselor în zona centrală se va simți în… bere
1 Mai dă în mod tradițional startul distracției în aer liber, așa că și comercianții din Zalău s-au înscris „în competiție” prin deschiderea teraselor. Cei mai harnici au fost comercianții din zona centrală, așa-zisa zonă A. Și în pasajul din centru, loc consacrat, au fost montate terasele. Nu s-au lăsat mai prejos nici comercianții de pe platoul e marmură sau de pe bulevard.
De la an la an, autorizația pentru terasele din zona A se scumpește. În anul 2013, pentru o terasă trebuia achitată Primăriei Zalău suma de 16 lei pe metru pătrat pe lună. stop_coloana În 2014, suma pe metru pătrat pe lună a ajuns la prețul de 19,2 lei. Anul acesta, prețul pe metru pătrat pe care trebuie să-l plătească comercianții pentru terase în zona A este de 20 de lei pe metru pătrat pe lună. Prin urmare, o terasă de numai 25 de metri pătrați plătește anul acesta într-o lună cu 100 de lei mai mult decât în urmă cu doi ani.
