În acest retur, FC Zalău a avut puţine variante pe banca tehnică, iar jucătorii de rezervă nu s-au prea ridicat la nivelul titularilor. Totuşi, Răzvan Meleg a fost una dintre soluţii, iar tehnicianul Constantin Olariu a apelat la serviciile sale în unele meciuri. Aşa s-a întâmplat şi la partida cu Avântul Reghin, când Meleg a intrat pe final. Tot pe final, Avântul Reghin a dat lovitura la Zalău şi a câştigat cu 1 – 0, fază la care o parte dintre colegi i-au reproşat lui Meleg faptul că nu a fragmentat jocul la marginea terenului. Au fost şi ultimele minute jucate în tricoul Zalăului de către tânărul jucător, care se pare că a avut câteva discuţii mai aprinse şi cu conducerea şi şi-a cerut actele pentru a fi lăsat liber. “Cei din conducere au crezut că mă pot lua de fraier. M-a deranjat şi latura financiară, stop_coloana dar şi alte chestii şi am decis să plec de la FC Zalău. Sunt multe la acest club, pe care multă lume nu le cunoaşte. Nu îmi pare rău că am plecat. A fost o perioadă frumoasă, cu bune şi cu rele, unde am întâlnit un grup unit. Le doresc baftă la băieţi”, ne-a declarat Meleg, care acum îşi caută un alt angajament.