Şeful fotbalului românesc are şanse mari să ajungă la ediţia a XII-a, care se va derula în perioada 22 – 25 august 


În cei peste 10 ani de activitate, Viitorul Zalău şi-a făcut un nume important în ţară, dar şi în străinătate, prin faptul că a dat mai mulţi juniori spre fotbalul mare. Clubul condus în momentul de faţă de Bogdan Bărnuţiu a devenit renumit şi prin competiţia pe care o organizează în fiecare vară – Cupa “Viitorul”, care în acestă lună se pregăteşte pentru ediţia a XII-a. Tradiţia merge mai departe la gruparea zălăuană, astfel că şi în acest an se anunţă un turneu puternic, care se va organiza la şase categorii de vârstă (2004 – 2009). Şi ediţia din acest an va fi deschisă de un meci demonstrativ, unde vor fi prezente mai multe foste glorii din fotbalul românesc. La turneul care se va derula în perioada 22 – 25 stop_coloana august şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal – Răzvan Burleanu care va mai fi însoţit de o persoană din conducerea FRF. 

“Vor participa aproximativ 60 de echipe, iar la fiecare categorie, cel mai probabil vor concura câte 10 formaţii. Deja Academia de Fotbal Gheorghe Hagi şi-a anunţat prezenţa şi aşteptăm răspuns de la Steaua şi Dinamo, chiar şi de la două echipe din Moldova. Vor mai fi prezente echipe de tradiţie din zona Ardealului. La această ediţie şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele FRF – Răzvan Burleanu”, a declarat Bogdan Bărnuţiu, preşedintele Viitorul Zalău.