Războiul sondajelor cu două luni inainte de prezidenţiale
Ultimul sondaj publicat de Centrul de Studii şi Informări Infopolitic (n.r. – CSCI) privind intenţia de vot a românilor la alegerile prezidenţiale indică o diferenţă de 20 la sută între candidatul social-democraţiilor Victor Ponta şi candidatul Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis. Astfel, sondajul CSCI îl prezintă pe prim-ministrul Victor Ponta la 46 la sută, în timp ce Iohannis se situează la 22 de procente în spatele social democratului. Şi între Iohannis şi următorul candidat, diferenţa este una substanţială. Astfel, dacă liberalul este cotat la 24 la sută, următorul, care închide “podiumul”, este Călin Popescu Tăriceanu, situat la nouă la sută.
Surse interne din Alianţa Creştin Liberală (PNL+PDL) filiala Sălaj, dau însă asigurări că nu există o prăpastie aşa adâncă între Iohannis şi Ponta. Sondajele interne ale ACL îl situează pe Iohannis la 34 – 36 la sută, în timp ce Victor Ponta este cotat cu 43 la sută.
Chiar dacă sontajul CSCI şi sondajele interne ale Partidului Reformator Liberal îl cotează pe Călin Popescu Tăriceanu la 10 – 12 la sută, fiind al treilea candidat ca opţiune de vot a românilor, sursele din cadrul ACL Sălaj au aifrmat că, în sondajele interne, Elena Udrea este ca intenţie de vot următorul candidat după Victor Ponta şi Klaus Iohannis.
Copreşedintele ACL Sălaj Lucian Bode este de părere că sondajele de opinie realizate în acest moment sunt mai mult “praf în ochi”, iar realitatea se va vedea la urne pe 2 noiembrie, la primul tur de scrutin al prezidenţialelor. Până atunci, opinează deputatul democrat-liberal, fiecare candidat trebuie să demonstreze de ce merită să fie ales drept noul preşedinte al României.
De cealaltă parte, Tiberiu Marc, stop_coloana preşedinte PSD Sălaj, consideră sondajul CSCI relevant. Victor Ponta este cotat la peste 40 la sută, a ţinut să precizeze Tiberiu Marc.
Avem 11 candidaţi
Până în acest moment, pentru funcţia de preşedinte al României şi-au anunţat intenţia de a candida nu mai puţin de unsprezece persoane.
PSD, PC şi UNPR l-au desemnat candidat pe actualul prim-ministru Victor Ponta, în timp ce PDL şi PNL, unite sub semnul ACL l-au considerat ca viitor prezidenţiabil pe neamţul Klaus Iohannis.
Cea de-a treia alianţă formată pentru a susţine un candidat la preşedenţia României este alianţa PMP – PNŢCD. Noua coaliţie o susţine pe Elena Udrea.
Al patrulea candidat înscris în lupta pentru Cotroceni este Călin Popescu Tăriceanu, din partea Partidului Liberal Reformator.
Ceilalţi candidaţi care şi-au anunţat până în acest moment intenţia de a se înscrie în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni sunt Monica Macovei – independent; Kelemen Hunor – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România; Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar – Partidul România Mare; Ioan Ghişe – indepen-dent; Dan Diaconescu – Partidul Poporului Dan Diaconescu, şi Szilagyi Zsolt din partea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.
