Soferul unui autoturism pentru care nu s-a platit taxa de drum va fi sanctionat cu minim 362 de lei.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) va introduce, de la 1 august, un sistem de emitere si controlare a rovinietelor. Soferii care nu vor putea proba ca au achitat taxa de utilizare a drumurilor nationale vor fi obligati sa achite nu doar o amenda cuprinsa intre 250 si 4.500 de lei, ci si despagubiri catre Companie.
Sumele provenite din despagubiri vor fi venituri extra-bugetare ale CNADNR si reprezinta o suma egala cu tariful pe un an, in functie de tipul vehiculului, potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Trans-porturilor. Spre exemplu, pentru autoturisme valoarea despagubirii este de 28 de euro, in timp ce pentru vehiculele de marfa cu masa pana la 3,5 tone, taxa ajunge la 96 de euro. Cel mai mult vor scoate din buzunar soferii de vehicule cu masa mai mare de 12 tone si patru axe: 1.210 euro.
„Acest sistem va face posibila controlarea in mod automat a tuturor vehiculelor, prin identi-ficarea automata vizuala a numerelor de inmatri-culare, inregistrata la momentul tranzitarii, pozitia geografica unde s-a facut inregistrarea, precum si controlarea in teren”, se precizeaza in comunicat.
Vor fi oprite in trafic doar vehiculele pentru care exista suspiciunea ca proprietarii nu au achitat rovinieta. Odata cu aplicarea amenzii contraventionale, soferilor li se va retine certificatul de inmatri-culare a masinii, pana la prezentarea dovezii de achitare a respectivei taxe.
Rovinieta electronica, de la 1 august
Articole
Femeie în stare gravă în accidentul dintre Surduc și Var
Conducatoarea unui autoturism, o femeie de 66 de ani, din localitatea Surduc, în timp ce se deplasa pe DN1H, din directia Surduc spre Var, în împrejuri ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu autoturismul care se deplasa pe sensul opus de mers, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, din localitatea Lemniu, comuna Letca. În urma impactului, a rezultat ranirea a 4 persoane, una dintre acestea fiind transportată la spital,…
Mai mult...Crăciunul: o perspectivă nouă
”La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Toate prin El s-au făcut, și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan 1, 1-3) Dragilor, a mai trecut un an, a mai venit un Crăciun…. iar noi ne aflăm la câteva clipe distanță de Nașterea Mântuitorului, eveniment istoric fundamental care a despărțit timpul în două și care ne invită, și-n acest an, să-i fim contemporani. Cum ne găsește acest…
Mai mult...