Noul record mondial pentru cel mai lung lant de pizza a fost stabilit, sambata, la Bucuresti – 496,97 metri – cu ajutorul a peste 2.200 de pizze, potrivit unui comunicat de presa al organizatorilor, Bucharest Food Festival.
Reprezentantul Cartii Recordurilor a omologat cel de-al doilea record mondial propus de organizatorii Bucharest Food Festival si realizat de un lant de pizzerii si un producator de ketchup. Lantul de pizza, care a masurat 496,97 metri si a fost format din peste 2.200 de pizze , a fost asezat pe mese aliniate pe 14 randuri de circa 100 de voluntari. Au fost respectate si normele de igiena, toata lumea purtand manusi de unica folosinta, inclusiv reprezentantul Cartii Recordurilor.
Recordul anterior fusese stabilit in Australia, lantul de pizza avand 221 de metri lungime.
Circa 90% dintre pizzele preparate la evenimentul de la Bucuresti au fost donate unor case de copii si batrani, iar 10% au fost consumate cu pofta de spectatorii prezenti in cea de-a treia zi a Bucharest Food Festival. De asemenea, joi, la Bucharest Food Festival a fost stabilit recordul mondial pentru cea mai mare ciorba de burta din lume – 1.058 de litri, ce a insumat 5.000 de portii.