Romania va da piept cu Serbia pentru calificarea la Mondialul din Danemarca
Tragerea la sorţi pentru play-off-ul Campionatului Mondial de handbal feminin de anul viitor din Danemarca a fost una cu ghinion pentru România. Chiar dacă a făcut parte din urma favoritelor sorţii ne-au aruncat în “gura” Serbiei, nimeni alta decât vicecampioana mondială. Viitoarea adversară a României este o formaţie foarte puternică din handbalul mondial având în componenţă şi câteva superstaruri, precum Lekic (ZRK Vardar, campioana Macedonia), Damnjanovic (Viborg, Danemarca) şi Cvijic (ZRK Buducnost Podgorica, Muntenegru).
“Serbia este o echipă foarte foarte bună dar care a avut o evolutie modesta la Europene. Nu stiu care a fost problema lor, însă ce pot spune este că vom avea o misiunea grea. Va fi un duel pe care trebuie să-l tratăm cu toată seriozitatea”, ne-a declarat Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal.
România locul 9, Serbia locul 15 la Eurorpeanul din Ungaria şi Croaţia
La campionatul European din Ungaria şi Croaţia care s-a încheiat duminică, România a terminat pe locul 9, în timp ce Serbia a încheiat Europeanul pe poziţia a 15 – a, pierzând toate partidele. Ambele formaţii s-au lovit de câteva probleme medicale în rândul lotului. Dacă selecţionerul Gheorghe Tadici nu s-a putut baza pe serviciile jucătoarei Luciana Marian, care s-a operat la menisc şi mai apoi pe Ada Nechita şi Adriana Ţăcălie stop_coloana care s-au accidentat în timpul Europeanului, selectionerul Serbiei, Sasa Boskovic nu a benficiat sută la sută din punct de vedere medical de serviiciile handbalistelor Andrea Lekic şi Damnjanovic Sanja. La campionatul European din Ungaria şi Croaţia, România a obţinut în grupa preliminară, o victorie cu Ucraina, scor 23 – 22, un egal cu Danemarca, scor 29 – 29 şi a pierdut în faţa Norvegiei cu scorul de 19 – 27. În grupa principală, România a învins Spania, cu 22 – 20 şi Polonia, cu 24 – 19 şi a pierdut în faţa Ungariei, scor 19 – 20. De cealaltă parte Serbia nu s-a calificat din grupele preliminare, acolo unde a pierdut toate partidele, 19 – 22 cu Muntenegru, 16 – 27 cu Franţa şi 21 – 23 cu Slovacia.
Ediţia din acest an al Campionatului European de handbal a fost câştigată de Norvegia, care a în finală Spania cu scorul de 28 – 25, la pauză 10 – 12.
Partidele din play-off-ul Campionatului Mondial (5 – 20 decembrie 2015) se vor desfăşura în 6 – 7 iunie 2015, manşa tur, respectiv 13 – 14 iunie, manşa retur. “Tricolorele” vor disputa prima manşă în deplasare, iar returul în România.
