decembrie 5, 2025

Roland Petrean, în lotul României la Olimpiada Central Europeană de Informatică

Roland Petrean

Roland Petrean, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Silvania” Zalău participă, în această perioadă, alături de 63 de elevi din 15 țări, la Cluj-Napoca, la Olimpiada Central Europeană de Informatică, a XXXII-a ediție, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

Evenimentul reunește elevi din 15 țări ale lumii: Cehia, Croația, Germania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Austria, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Serbia, Elveția și Ucraina.

Astfel, 64 de elevi, constituiți în 16 echipe de concurs, din cele 15 țări participante, alături de cei 32 de profesori coordonatori, întreaga echipă de organizare și membri comitetului tehnic al olimpiadei vor transforma pentru câteva zile municipiul Cluj-Napoca, într-un centru internațional al competiției în domeniul IT și al informaticii, organizat la Universitatea Tehnică, din Cluj-Napoca, județul Cluj.

România participă la Olimpiada Central Europeană de Informatică (CEOI) cu două echipe, lotul țării noastre fiind alcătuit din 8 elevi, coordonați de doi profesori, un coordonator principal și un coordonator adjunct.

1 thought on “Roland Petrean, în lotul României la Olimpiada Central Europeană de Informatică

  1. Felicitari, Roland! Felicitari, Cluj, pentru organizarea unei astfel de Olimpiade!

Comments are closed.