Robot chirurgical de ultimă generaţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Investiţia, estimată la două milioane de euro
Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău va fi dotat, în perioada următoare, cu un robot chirurgical modern, achiziţie realizată în parteneriat între Consiliul Judeţean Sălaj şi conducerea spitalului. Anunţul a fost făcut joi, de preşedintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, în cadrul conferinţei de presă organizate la un an de la preluarea celui de-al doilea mandat.
„Vom pune bani şi noi, şi cei de la Spitalul Judeţean, pentru a cumpăra un robot chirurgical, care este necesar datorită specializării de la Urologie a doctorului Juravle (Bogdan Ioan Juravle, medic urolog, şef secţie n.r.), care a făcut prima operaţie (la Spitalul Humanitas din Cluj-Napoca), după cum ştiţi şi dumneavoastră, cu ajutorul unui robot chirurgical. Achiziţia o va face Spitalul Judeţean din fonduri proprii, iar noi vom completa suma necesară, probabil 50-50%. Sumele de care vorbim sunt undeva la două milioane de euro”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.
Preşedintele CJ Sălaj a subliniat că această investiţie va aduce un plus de imagine şi de performanţă sistemului medical din judeţ: „Este o achiziţie care va ridica nivelul serviciilor medicale din Sălaj şi va confirma profesionalismul echipei medicale de la Spitalul Judeţean”.
Tot în domeniul sănătăţii, Consiliul Judeţean a realizat, în ultimul an, investiţii de aproximativ 30 de milioane de lei, dintre care 24 de milioane au fost direcţionate către modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe – SMURD a Spitalului Judeţean.
„Este poarta de intrare în spital şi locul prin care trec majoritatea pacienţilor. Cinci milioane de lei au fost fonduri europene, iar restul a fost efortul nostru, din credite şi din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean, economisite printr-o gestionare atentă a banului public”, a explicat preşedintele CJ.
De asemenea, în ultimul an, ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean a fost dotat cu un angiograf achiziţionat prin PNRR, iar secţia de neonatologie a beneficiat de aparatură medicală nouă, în valoare de 355.000 de lei.
În perspectivă, administraţia judeţeană are în evaluare un proiect de modernizare a blocului operator, o investiţie estimată la aproape 80 de milioane de euro. „Nu este o ambiţie personală, ci o necesitate pentru sistemul medical din judeţul nostru”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.
Preşedintele CJ a transmis mulţumiri conducerii şi personalului medical de la Spitalul Judeţean: „Le mulţumesc medicilor, doamnei manager şi domnului director medical pentru modul în care funcţionează ambulatoriul şi pentru faptul că spitalul este pe plus din punct de vedere financiar”.
