iunie 29, 2026

Robert Goie, misiune încheiată în fotbalul sălăjean

732421033_27486078661009169_5234259356831483161_n

Arătat cu degetul, criticat de suporterii Nușfalăului, dar și pe rețelele de socializare după evenimentele petrecute la finalul barajului de sâmbătă, Robert Goie, team managerul echipei CS Barcău Nușfalău, a anunțat, pe contul său de Facebook, că regretă cele întâmplate, dar și că pune punct activității sale în fotbalul sălăjean.

Redăm mai jos comunicatul integral al acestuia:

„La finalul partidei de baraj dintre Barcău Hanna Nușfalău și Talna Orașu Nou am avut un gest regretabil față de jucătorul Darius Marina, gest pe care îl condamn și pe care îl regret sincer!

Deși mi-am cerut scuze imediat după încheierea jocului, atât lui Darius, cât și părinților săi, consider că este firesc să îmi exprim regretul și în mod public. Îmi cer scuze lui Darius Marina, familiei sale, colegilor lui, precum și tuturor celor care au fost martori la acel moment. Un astfel de gest nu mă caracterizează și nu ar fi trebuit să se întâmple.

Nu invoc circumstanțe atenuante, însă simt nevoia să explic contextul în care s-a produs acel moment. A fost finalul unui sezon extrem de epuizant, plin de provocări, sacrificii și presiune, în care am investit enorm, atât profesional, cât și personal. Așteptările mele erau foarte mari, iar dorința de a obține promovarea a fost uriașă!

Toți cei care mă cunosc cu adevărat știu cât de mult am muncit pentru această echipă și cât de mult mi-am dorit să ne atingem obiectivul. Din păcate, fotbalul este uneori nedrept, iar cele 11 ratări uriașe, coroborate cu cele 5 greșeli individuale pe faza defensivă în cele două partide, ne-au costat promovarea!

Le mulțumesc tuturor jucătorilor pentru implicarea, munca și efortul depus pe parcursul întregului sezon. Am luptat împreună până la capăt și, chiar dacă obiectivul nu a fost îndeplinit, sunt convins că fiecare a dat atât cât a putut în acel moment.

Totodată, odată cu fluierul final al partidei de sâmbătă, activitatea mea în fotbalul județean a ajuns la final. Închei acest capitol cu regret pentru obiectivul ratat, dar și cu convingerea că am oferit tot ceea ce am avut mai bun. Sper ca cei care vor continua acest drum, să reușească să ducă mai departe ceea ce am încercat să construim și să obțină rezultate chiar mai bune!

Încă o dată, îmi cer scuze public lui Darius Marina pentru gestul meu și îi doresc mult succes în continuare, atât în cariera sportivă, cât și în viața personală. Sunt sigur că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, mă va înțelege!

În încheiere doresc să mulțumesc familiei pentru sprijinul acordat în aceste zile dificile, dar mai ales celor 17 cunoștințe/amici/prieteni care m-au contactat în această perioadă pentru a fi alături de mine, perioadă în care sunt de-a dreptul „crucificat”, fără a se gândi cineva la cauzele acelui gest!

Asta este… din păcate nimeni nu vede munca depusă de conducători, antrenori, președinți și sponsori în spatele cortinei!

Doamne ajută la toată lumea!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *