Ritualuri pascale in satele romanești
Demult, într-o vreme când spiritul Paștelui umplea casa fiecaruia nu doar prin semnificația sa religioasa, ci și prin magia din spatele ei, oamenii de la sate se pregateau cu mare grija pentru celebrarea triumfului vieții asupra morții. Chiar daca în unele sate tradițiile au început sa se stinga, odata cu plecarea tinerilor și trecerea în neființa a celor în vârsta, acestea dainuie prin satele salajene unde obiceiurile moderne au patruns mai anevoie.
Am luat legatura cu dr. Camelia Burghele, etnolog la Muzeul de Arta și Istorie Zalau, pentru a desluși tainele sarbatorii pascale din satele românești salajene. „Sarbatoarea Paștelui a fost receptata, mereu, în satul tradițional românesc, ca un moment de cotitura al vieții spirituale. Sarbatoare între sarbatori, praznic al praznicelor, Învierea Domnului înseamna, cu precadere, triumful vieții întru credința, celebrarea vieții cu Hristos, în Duhul Sfânt. Cu moartea pe moarte calcând, Hristos a înviat din morți în aceasta zi, oferind lumii darul cel mai de preț: speranța. Sacralitatea calendarului creștin contextualizeaza pârghii prin care umanul se echilibreaza cu cosmosul, prin intermediul unor practici magice și gesturi ritualice preluate din repertoriul pre-creștin: acum se performeaza cele mai multe dintre actele terapeutice, scenariile magico-religioase pentru fertilizarea holdelor, anihilarea gesturilor malefice ale strigoilor sau ale duhurilor necurate care ar putea duce mana grâului sau mana laptelui de la animalele din gospodarie sau rituri apotropaice (destinate apararii împotriva duhurilor rele – n.r.) și de belșug pentru case și gradini”, ne explica etnologul Camelia Burghele.
Așa cum bine se știe, țaranii obișnuiau sa pregateasca și casa pentru Sfintele Sarbatori de Paști. Tradiția spune ca nu doar oamenii se primeneau, ci și casa. În acest fel, toți cei care locuiau în casa se curațau sufletește și trupește, sarbatoarea pascala având o semnificație speciala pentru satul tradițional românesc.
„Sarbatoarea Paștelui fructifica cu precadere scenarii ale religiei canonice, care constituie, însa, un fundal potrivit pentru performarea unor acte magico-ritualice teurgice. Slujba din noaptea de înviere este un reper esențial pentru credincioși, iar Sfânta Împartașanie în ziua de Paști desavârșește primenirea spirituala susținuta de-a lungul postului pascal. Alimentele rituale consumate acum țin de o retorica arhetipala: mielul, imaginea lui Hristos, se ducea, în satul arhaic, la biserica, pentru a fi sfințit de preot; pasca (colacul de Paști) respecta un cod al puritații fara care nu putea fi consacrata religios; ouale roșii amintesc deopotriva de sângele lui Hristos, ca și de regenerarea ciclica; conotațiile pietale sunt dublate, cum spuneam anterior, de valențe magico-rituale: se spune ca cine nu manânca stop_coloana an miel la Paști, nu va avea noroc în acel; pasca se framânta și se coace de femei ce performeaza anterior scenarii de curațenie rituala, atât fizica (spalat, pieptanat, îmbracat), cât și spirituala (semnul crucii este replicat succesiv, peste faina, aluat, masa, cuptor), iar pasca se face numai din faina alba, cernuta prin sita curata și deasa; în fine, cojile oualor roșii se pun în apa cu care se spala fetele pe fața, sa fie frumoase și roșii în obraji, se arunca în curte și gradina, pentru belșug și rod, se folosesc în scenariile de magie erotica, pentru legarea sau dezlegarea cuplurilor sau în cele de magie premaritala, pentru aflarea alesului și grabirea casatoriei”, ne spune Camelia Burghele.
Amintiri pascale din satul Chilioara
Nimeni nu poate descrie mai bine cum se pregateau salajenii din sate, decât țaranii. Etnologul Camelia Burghele ne-a împartașit doua marturii din satul salajean Chilioara, în care femeile descriu cum pregateau casa și bunatațile ce le gateau pentre masa de Paște.
„La sarbatori, tare fain gatam casa, mai ales patu: puneam pa pat lipideaua mândre cu cipca, țoale frumoase, în coște și puneam pa el perne, noua, așe: trii, șase, noua, tate cu fețe mândre, așe sa gata patu. și puneam pa parete șterguri mândre, țasute în razboi, dupa bilde, tat dupa doua blide puneam o ștergura, ca erau așe, mai mari facute, și puneam tat dupa doua blide o ștergura lunga. și puneam blidele dese, sa fie faine. și puneam pa dupa ele șterguri și era împodobita casa da numa – numa. Așe era la Paști și la Craciun. Unde aveai o camera da nu ședeai vara, le lasai acolo tat timpu, da acolo unde stateam și faceam mâncarea, acolo le luam jos”, așa își amintește nana Jenica Barbolovici a Velenii sarbatorile Pascale.
„La Paști faceam piroște și oua roșii. Le vopseam cu coji de ceapa și cu frunze de nuc ori de soc. și mai faceam câte o pasca și duceam pasca și oua și câte on picior de porc și le puneam într-o coșarca, cu o ștergura mândra și le duceam la beserica și le sfințea popa și dupa aceie mâncam, ca erau sfințite. Câteodata mai punea și caș, și on picior de porc, frumos, lânga oua și lânga pasca și le sfințea popa la sclujba, nu la înviere, ce la Sclujba Mare. Așe era obiceiu, sa mâncam din ele ca-s sfințite. Care avea, taia și miel”, povestește nana Rozuca Bicazan a Bumbului.
