Rita din Cascia: de la imposibil, la posibil!
Dragi cititori, marele teolog și filosof român care a fost de curând canonizat în Biserica Ortodoxă, Pr. Dumitru Stăniloaie, spunea că religia nu este o teorie, ci un mod de a fi și că viața nu poate fi cunoscută rațional, ci numai experimental. Dacă noi am fi familiarizați cu domeniul apologeticii, am găsi răspunsurile la întrebările și obiecțiile pe care le avem față de creștinism, altminteri, dacă ne lăsăm conduși de ”propria religie”, există marele risc ca aceasta să devina mai gravă pentru societate decât ateismul.
În speranța unei noi înnaripări a credinței în cele invizibile și totuși, atât de evidente, vă propun spre reflecție viața sfintei Rita din Cascia, eroina care este omagiată astăzi în calendarul greco-catolic și romano-catolic.
Numită ”perla prețioasă a Umbriei”, dar și ”sfânta imposibilităților”, Rita este un exemplu elocvent și fascinant pentru toți creștinii, indiferent de cult. Minunile realizate de Mântuitorul Iisus Christos prin mijlocirea ei, inclusiv după moartea acesteia, au făcut înconjurul lumii, sedimentând astfel titulatura, pe drept primită, de sfânta care rezolvă până și ceea ce este imposibil de realizat.
Modul eroic în care și-a trăit căsnicia în compania soțului violent, dar care a ajuns să se convertească datorită vieții virtuoase trăite de Rita, moartea soțului în timpul unei revolte populare, moartea timpurie a celor doi copii în timpul unei epidemii de ciumă, credința neștirbită în proiectul divin și înfruntarea cu serenitate a stării de singurătate, timpul fructuos petrecut în ordinul călugărițelor Augustiniene, au desenat tabloul unei femei de-o frumusețe fermecătoare care ne învață că religia creștină nu este moralism, ci viață, nu este regulă, ci har, iar persoana care l-a întâlnit cu adevărat pe Christos nu mai poate fi nici tristă, nici anxioasă, nici deznădăjduită.
Dragilor, trecerea lui Christos prin Umanitate a lăsat în urmă o mulțime de mărturii disparate care trebuie adunate cu grijă, comparate și interogate pe îndelete. De-a lungul drumului stă semănată o avere, la îndemâna noastră, care garantează veridicitatea cuvintelor Evangheliei. Trebuie doar să ne dăm osteneala să strângem aceste bogății, aceste dovezi.
Fie ca exemplul Sfintei Rita să ne impulsioneze să nu mai trăim la marginile vieții, acolo unde se ratează marile întâlniri existențiale… acolo unde imposibilul devine posibil!
