Pe ploi, pe arşiţă sau pe ninsoare, cu un salariu de mizerie, groparii nu au incotro şi tot iţi sapă groapa.

Trecand de poarta cimi-tirului te cufunzi intr-o linişte profundă. Aleea principală a cimitirului iţi dă senzaţia de parc. „nsă aici liniştea este una apăsătoare. Doar foşnetul uşor al frunzelor uscate şi uneori şoapte se aud din cand in cand. Semn că cineva curăţă pe langă mormantul cuiva şi in acelaşi timp işi şopteşte dorul.
Nimic altceva nu pare să tulbure liniştea asta ciudată, pană la un moment dat, cand dacă ciuleşti bine urechea, auzi lopeţile “muşcand” din pămantul uscat. Orientandu-mă după zgomotul făcut de lopeţi dau de cei trei gropari. Cu broboane de sudoare pe frunte, deşi era un vant tăios, groparii, care abia se zăreau de crengile unui copac stramb, săpau cu spor. Pregăteau o nouă groapă. „ntrebaţi cum merge treaba şi-au intors privirile uimite. “Cum să meargă? Greu! Asta-i muncă grea. Stăm cate o jumătate de zi să săpăm cate o groapă. Depinde cum e pămantul.”
Cand nu au mai multe gropi de săpat in aceeaşi zi, toţi cei trei gropari, că doar ataţia sunt şi cu administratorul patru, se strang in jurul aceleaşi gropi să termine mai repede. Şi fac cu schimbul. Sapă cate unul o bucată de timp, iar apoi işi trage sufletul.
LAPTELE – “ENERGIZANTUL” GROPARULUI
Cel mai vechi dintre ei, nea Toader, este supărat că după ce lucrează de mai bine de 35 de ani in condiţii grele, că plouă, că ninge, că il arde soarele, expunandu-se la tot felul de microbi, s-a ales şi cu salariu micşorat. Puţin peste 500 de lei primeşte lunar un gropar. „n aceşti bani este inclus şi sporul de toxicitate, la care se adaugă cate o jumătate de litru de lapte pe zi, spirt sanitar, tot o jumătate de litru şi un săpun. “Laptele il primim cam la trei zile odată, insă in rest nimeni nu ne intreabă cum rezistăm la mirosuri, in special vara, cand din cauza căldurii, te izbeşte mirosul greu de cadavru aflat in putrefacţie din cate un sicriu. Sau iarna, cand ne chinuim să săpam pămantul inghe- ţat. Iar cand facem o pauză, intrăm in capelă, unde e mai frig ca afară.”, explică revoltat unul dintre gropari.

MOARTEA NU ARE CONCEDIU; NICI GROPARUL
Normal programul lor pe hartie e de opt ore. De orele suplimentare nu se ţine cont. “Nu se ştie niciodată. Moartea nu se poate programa. Cand e nevoie trebuie să fim prezenţi. Concediul numai pe hartie il avem”, a adăugat Toader. “Venim in cimitir, dar nu ştim la ce oră plecăm. Pană termină de săpat o groapă, mai pot apărea şi altele de săpat”.
“IAR DĂM LA LOPATĂ”
De salariile mici se mai plang acum, căci in rest s-au cam obişnuit cu de toate. Chiar şi cand se mai surpă pămantul peste ei. Nu se mai sperie. Le este ciudă doar că trebuie să mai scoată incă o dată pămantul. Se bucură totuşi că au scăpat de căratul sicrielor la groapă treabă pe care o fac acum firmele private.

Post Views: 55