S-au implinit, la 22 decembrie, 22 de ani de la controversatul moment al caderii regimului comunist din Romania. Data schimbarii de regim a fost marcata si la Zalau, oficialitatile judetului participand la manifestarile organizate de Asociatia 21 Decembrie la troita din centrul orasului. Au fost depuse coroane de flori si s-a tinut o slujba religioasa de catre preoti si pastori ai culturilor greco-catolic, romano-catolic si reformat. Nici de data aceasta reprezentantii cultului ortodox nu au participat la slujba religioasa comuna dedicata martirilor din 22 decembrie 1989. Nu au lipsit insa militarii care au participat la ceremonia solemna si au executat traditionala parada, in acordurile Fanfarei Promenada.
Presedintele Asociatiei 21 Decembrie Salaj, Toader Manaila, a povestit in fata oficialitatilor judetului si a celorlalti participanti la manifestarea comemorativa cum a avut loc Revolutia din 1989 la Zalau. Aici, Revolutia a inceput in data de 22 decembrie, dupa fuga sotilor Ceausescu, cand oamenii s-au adunat in fata fostului Comitet Judetean de Partid. „Pe la 12,30 au inceput sa vina oameni. Nu a trecut mai mult de o ora si a fost aproape plin tot perimetrul de oameni. La inceput a fost foarte greu sa-i coordonezi, mai ales ca au vrut sa intre in cladire”, a povestit Manaila. I-a oprit spunandu-le ca la Timisoara, incepand cu 16 decembrie, s-a tras si au murit oameni, la Cluj inca din 21 decembrie a inceput sa se traga in manifestanti, la fel si-n Sibiu si-n Bucuresti. „Pana s-au montat microfoanele, a fost foarte greu sa-i coordonam. I-am rugat de la microfon sa nu intre in cladire pentru ca acolo nu sunt decat cei din personalul care era de serviciu. Si n-au intrat”, a mai spus Toader Manaila. Revolutionarul din Zalau a mai povestit ca atunci a luat legatura cu armata, securitatea, militia si pompierii, care i-au dat asigurari ca sprijina Revolutia si ca se alatura acesteia. „Norocul nostru ca nu au avut loc distrugeri materiale si n-am avut morti”, a concluzionat presedintele Asociatiei 21 decembrie.