Cele 260 de posturi ramase libere in invatamantul salajean vor fi repartizate in cursul saptamanii viitoare, incepand cu data de 23 august, conform informatiilor primite de inspectorul de specialitate, Lungu Viorel. Din totalul posturilor, 197 de posturi sunt complete, iar 63 sunt incomplete. La sedintele publice de luni pot participa doar titularii, care au solicitat detasari la cerere sau completari de norma. In sedintele publice din 24 si 25 august, vor fi repartizate posturile pentru suplinitorii calificati. Pot participa candidatii care s-au prezentat la concursul de titularizare din 14 iulie si care nu au reusit sa se titularizeze pe post. Urmatorii, in ordinea prioritatii, sunt candidatii care au luat note peste cinci la concursul de titularizare, dar care nu au reusit sa prinda un post de suplinitor. Urmeaza candidatii care, la concursul de titularizare de anul trecut, au luat note peste cinci, apoi cei care au participat la examenul de titularizare din 2008 si au luat note peste cinci. Posturile vor fi repartizate apoi, in ordinea mediilor, candidatilor cu note sub cinci. In cele din urma, candidatii care au sustinut in 5-6 august examenul pentru suplinitori necalificati si au luat note de trecere vor putea sa beneficieze de un post, daca vor mai fi disponibile. Pentru data de 30 august este stabilita ultima sedinta, in care posturile ramase neocupate vor fi distribuite suplinitorilor necalificati. Inspectorul Scolar, Viorel Lungu e de parere ca numarul cadrelor didactice necalificate va fi foarte mic anul acesta scolar.