Conferinţa de presă care a avut loc marţi in sala de şedinţe a Primăriei Zalău, a dat răspuns multor probleme legate de participarea echipei campioane REMAT ZALĂU la noua ediţie a Ligii Campionilor. Dacă in ziarul de ieri v-am prezentat in detaliu problemele organizatorice, componenţa lotului echipei, a adversarelor şi programul jocurilor, am rămas datori cititorilor noştri cu declaraţiile celor doi jucători veniţi la Zalău şi ale oficialilor din conducerea CVM REMAT Zalău.
Peter Nagy: „Mă bucur că am ajuns la o echipă de talie europeană. Primirea care mi s-a făcut la Zalău m-a incantat şi sunt hotărat ca prin jocurile pe care le voi face să contribui la meciuri cat mai bune in CL şi in campionat, să-mi pun in valoare experienţa pe care am acumulat-o la echipele unde am jucat, inclusiv din competiţiile europene.Ne aşteaptă meciuri foarte grele, in confruntări cu unele dintre cele mai bun echipe din Europa, dar noi nu trebuie doar să-i admirăm, ci să jucăm cu ei de la egal la egal şi să acumulăm şi noi puncte”.
Gjoko Iosifov: „Reve- nirea la Remat, cu care am cucerit titlul, este o mare satisfacţie, mai cu seamă că vom juca in cea mai prestigi-oasaă competiţie europeană. Va fi greu, dar nu imposibil să le punem şi noi probleme adversarilor, iar in campionat să aducem un nou titlu la Zalău”.
Sala Sporturilor din Zalău va avea o nouă suprafaţă de joc, la nivelul normelor impuse de CEV
Dacă in primăvară erau multe semne de intrebare cu privire la posibilitatea găzduirii la Zalău a meciurilor din Champions League, la această dată se discută despre varianta modernizării acesteia pană la o aduce la nivelul de 5 stele.
Radu Căpalnaşiu, primarul Zalăului: „In această vară am investit in modernizarea Sălii Sporturilor, dand o nouă faţă vestiarelor, saunei, holu-rilor, sălii de protocol şi urmează şi alte modernizări. Oricum, la această dată sala intruneşte toate condiţiile impuse de CEV pentru găzduirea meciurilor din CL. Pentru a fi la inălţime, vom aduce o nouă suprafaţă de joc, care va fi montată in cursul săptămanii viitoare, se va amenaja un spaţiu pentru presă, masa oficialilor va fi amenajată in alt loc şi vom amenaja tri-bune suplimentare. Pentru viitor avem deja finalizat un program de fezabilitate in valoare de aproximativ două milioane de euro,pentru modernizarea utilităţilor, inclusiv mărirea spaţiului destinat spectatorilor. Dacă totul va decurge conform proiectelor noastre, in Zalău vom avea o sală de 5 stele.”
Liviu Ciupe s-a referit atat la modernizarea sălii, cat şi la noutăţile de pe banca tehnică: „Au fost multe discuţii cu privire la aducerea unui nou tehnician. Este o temă pe care n-am abandonat-o, chiar dacă in prezent avem un antrenor tanăr, dornic de afirmare, in persoana lui Ovidiu Macarie. S-a investit mult ia această echipă, nu numai pentru caştigarea campionatului, ci şi pentru a face o figură frumoasă in CL. In perspectivă vom aduce un antrenor de Liga Campionilor. Pentru campionat face faţă foarte bine Macarie,care a făcut o treabă foarte bună pană acum, dar trebuie avut in vedere calitatea la un nivel foarte inalt.Vom avea in atenţie şi creşterea tinerelor talente locale. Sperăm că această participare in L.C. va fi o emulaţie pentru tineret, inclusiv pentru spectatori, pe care ni-i dorim a fi al 7-lea jucător. Avand in vedere investiţiile pe care le-am făcut şi pe care le avem in perspectivă, ne gandim ca in vara anului viitor să găzduim Europa League, la care să participe cele mai bune echipe naţionale de pe continent.
In această idee vom avea o discuţie cu organele locale dacă se poate pune la dispoziţie Sala Sporturilor.”
Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean, a marjat pe aceleaşi idei. Pregătirea echipei pentru examenele pe care le are de susţinut in campionat, unde să aducă un nou titlu naţional, dar şi cu o comportare pe măsură in CL. „Voleiul nostru n-a avut rezultate notabile, in ultimii ani, pe plan internaţional. Sperăm ca prin prezenţa la Zalău a unor echipe de top din Europa să creştem. Participarea la acest nivel nu lasă loc de compromis. Este o provocare pentru noi toţi să facem faţă unui volei de calitate, iar spectatorii să aprecieze aceste eforturi prin prezenţa lor la meciuri şi prin atitudine. Vom avea posibilitatea să vedem la lucru un volei de inalt nivel.Dacă nu cu mul timp in urmă Zalăul dădea jucători de valoare, la această dată putem afirma că AVEM O ECHIPĂ”.

Rezultatele de sambătă au consolidat poziţia de lider a Rematului
Noua modalitate de punctare la volei a făcut ca unele echipe să piardă puncte chiar dacă şi-au invins adversarele. In această situaţie este Dinamo Bucureşti, care la număr egal de victorii cu Remat, are un punct mai puţin, deoarece in intalnirea cu „U” Cluj a cedat adversarei două seturi.
Să recapitulăm rezultatele: CSMU LPS Suceava- VCM LPS Piatra Neamţ 0-3, Unirea Dej- CSM Bucureşti 3-1, Ştiinţa Explorări Baia Mare- CVM Tomis Constanţa 0-3, Steaua Bucureşti- CSMU Craiova 3-1, Dinamo Bucureşti- „U”Cluj 3-2, Torpi MS City Tg. Mureş- Remat Zalău 0-3.

Clasamentul Div. A1 după 4 etape:
1. REMAT ZALĂU 4 4 0 0 0 12-1 12
2. Dinamo Bucureşti 4 3 1 0 0 12-3 11
3. CVM Tomis 4 3 1 0 0 12-4 11
4. „U”Cluj 4 1 2 1 0 11-7 8
5. Unirea Dej 4 2 0 1 1 9-7 7
6.CVM LPS P.Neamţ 4 2 0 0 2 7-6 6
7.Steaua Bucureşti 4 2 0 0 2 7-7 6
8. Şt. Expl. B.Mare 4 1 0 1 2 5-9 4
9. CSM Bucureşti 4 1 0 0 3 5-9 3
10.CSMU Craiova 4 1 0 0 3 4-10 3
11. Torpi MS Tg. Mureş 4 0 0 1 3 3-12 1
12.CSMU LPS Suceava 4 0 0 0 4 0-12 0