Dacă fermierul deține de la 6 porci în sus trebuie să aibă, printre altele, un medic angajat, o sală de necropsiere, un punct de pază amenajat, un birou pentru șef de fermă și o farmacie. De asemenea, porcii nu mai pot fi hrăniți cu clasicele lături sau cu resturi alimentare.

Un Ordin privind stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploatații de suine emis în 29 ianuarie dă mari emoții crescătorilor de porci din România. Senatorul Călin Mătieș, care este totodată și președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, își exprimă îngrijorarea și spune că se va ajunge ca oamenii din mediul rural să nu mai crească porci în propriile gospodării din cauza limitării numărului de capete la 5 animale, asta însemnând că țăranii nu vor mai avea voie să facă reproducție, iar fermele mari nu vor mai putea vinde purcei către populație.

“Crescătorii de porci sunt cei care mi-au tras semnale de alarmă cu privire la acest Ordin 24, care prevede ca țăranul să nu crească mai mult de 5 porci în gospodărie, nu are voie să aibă scroafă cu purcei, adică nu are voie să facă reproducție. Fermele mari nu au voie să vândă către populație purcei și atunci ceea ce se va întâmpla în următorii 2 ani este că nu vom mai avea porc deloc în gospodăriile românilor. Toate acestea ei le pun, cumva, în cârca pestei porcine africane, dar există atâtea măsuri de a preveni această pestă”, a declarat, într-o conferință de presă, senatorul PSD Călin Mătieș.

Marți, 9 februarie, e programată o întâlnire în Comisia de Agricultură pe această temă, la care vor participa crescători de porci, alături de ministrul Adrian Oros, căruia i s-a cerut să revină asupra Ordinului cu pricina. Nemulțumirile sunt mari, iar crescătorii de porci susțin că regulile de biosecuritate nominalizate în Ordinul MADR sunt absurde și imposibil de respectat de către cei care vor să crească în gospodărie mai mult de 5 porci.

Reguli imposibil de aplicat în cotețele țăranilor români

Dacă fermierul deține de la 6 porci în sus trebuie să aibă, printre altele, un medic angajat, să treacă zilnic într-un registru date despre supravegherea sanitară a porcinelor, să aibă o sală de necropsiere, un punct de pază amenajat, vestiar filtru, un birou pentru șef de fermă și o farmacie. Pentru țăranii de la noi sau a fermierilor care nu dispun de capital suficient, acestea sunt niște reguli imposibile.

În concluzie, dacă autoritățile nu vor reveni asupra deciziei, românii nu vor mai avea porc românesc pe masa de Crăciun în viitorul apropiat, iar prețul cărnii va exploda în perioada următoare. “Nu e normal. S-ar putea ca în curând porcul de Crăciun să fie adus din Olanda sau din Germania. O să rămânem, cumva, la mâna samsarilor, adică a celor care aduc din Germania sau Ungaria pe ascuns cu acte false”,a conchis Mătieș.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale apare în continuare lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ care limitează creșterea porcilor la 5 capete în cazul gospodarilor, iar ce depășește acest efectiv este considerat exploatație comercială și trebuie să se înregistreze în Registrul Comerțului și să se transforme în persoană juridică. În același proiect, un alt punct prevede faptul că porcii nu vor mai fi hrăniți cu clasicele lături sau cu resturi alimentare, ci cu hrană special concepută pentru aceștia. Nu se va mai putea intra în adăpostul în care sunt ținuți porcii decât cu haine și cu încălțăminte specială, folosită doar în interiorul adăpostului. Se interzice, prin lege, reproducerea porcilor în gospodăriile țăranilor neautorizați și transportul de porci vii de către persoane neautorizate, indiferent de destinație.

Deși crescătorii de porci sunt revoltați de aceste măsuri, ANSVSA consideră că acestea sunt benefice pentru creșterea suinelor și subliniază că nu se interzice creșterea porcilor în România, ci doar se condiționează prin respectarea regulilor de biosecuritate specifice formei de organizare.