Sâmbătă la orele prânzului, o femeie de 34 de ani, din Românași, a fost prinsă cerșind în parcarea unui supermarket din Zalău, având în brațe un prunc de doar trei săptămâni!

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău spun că femeia apela în mod repetat la mila cetățenilor pentru a cere ajutor material sau pentru a obține foloase patrimoniale. Având în vedere că își folosea bebelușul pentru a obține foloase, polițiștii i-au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie.