„Partidul Național Liberal își dorește un Sălaj în care #sepoate, o Românie prosperă și occidentală în care #sălăjeniicontează. Ușa partidului nostru este deschisă tuturor celor care vor să se alăture acestui demers!
Vă invităm să vă implicați în campania pentru alegerile din toamna acestui an și să semnați pentru susținerea candidaților PNL Sălaj”, declară Dinu Iancu Sălăjanu, candidatul PNL Sălaj la funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj.
Potrivit celor declarate de Mihai Crișan, președintele PNL Zalău și candidat pe listele pentru Consiliul Municipal, voluntarii PNL au început campania pentru strângerea de semnături, iar de luni până vineri (între orele 17.00 – 19.00) și sâmbătă (între orele 10.00 – 12.00), pe Platoul de Marmură din centrul Zalăului, sălăjenii pot semna pentru Dinu Iancu Sălăjanu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, pentru candidații la Consiliul Județean și la Consiliul Local Zalău.
„Tuturor celor care au semnat deja le mulțumim pentru încrederea acordată și îi așteptăm alături de noi și pe ceilalți zălăuani și sălăjeni care își doresc profesioniști în administrație pentru dezvoltarea județului și a municipiului. Cu ajutorul dumneavoastră, prin semnături de susținere și votul din 27 septembrie, vom reclădi Sălajul!”, adaugă liderul PNL Zalău.
PNL Sălaj
Voi vreți să recladiti ce a dărîmat Capalnasiu și Turcas.Ce a facut Ciunt în Zalau , în patru ani, voi nu ați facut în doisprezece ani.Apropos: cum rămâne cu „Fără penali în funcții publice”(Turcas, Barou).Ai voștri au voie? Sunt penali buni.
Cristi te votam toti din Pusta sa ne faci ce neai promis noua la tigani vei fi primar
DINU IANCU SALAJANU,,,,,,Nu stii ca sau nu vrei sa stii ca;canditatul pnl la Primaria Surduc Salaj e accel prof care cu cativa ani in urma a violat o eleve de clasa saptea care in urma violului a ramas insarcinata se musamalizeaza cazul in continuare,pana cand?????il mai duceti in spinare pe acest”PEDOFIL”