Se închide postul de televiziune Realitatea
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de marți, retragerea licenței audiovizuale pentru postul de televiziune Realitatea Plus. Măsura a fost luată după ce societatea care operează postul a acumulat 28 de amenzi neplătite pe parcursul anului 2024, în valoare totală de 605.000 de lei.
Decizia a fost adoptată în unanimitate de cei șapte membrii CNA care au participat la vot, la propunerea vicepreședintelui Valentin Jucan. Hotărârea are la bază prevederile Articolului 57 din Legea Audiovizualului, care permite retragerea licenței în cazul în care un radiodifuzor nu achită sancțiunile pecuniare în termen de șase luni de la data la care acestea au devenit exigibile.
Reprezentanții postului de televiziune au explicat în cadrul ședinței că amenzile aferente anului 2025 au fost achitate, însă datoriile record din 2024 au rămas în continuare neacoperite. O solicitare de amânare a deciziei pentru o dată ulterioară a fost respinsă de Consiliu, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată.
Ca urmare a acestui vot, Realitatea Plus va fi obligată să își înceteze emisia imediat ce decizia administrativă îi va fi comunicată oficial. Realizatoarea Anca Alexandrescu a reacționat la scurt timp după anunț, precizând că postul de televiziune va contesta măsura în instanță.
Această sancțiune extremă vine pe fondul unor investigații recente ale ANAF privind circuitele financiare ale grupului media controlat de familia Păcuraru, marcând un moment critic pentru unul dintre cele mai vechi branduri de televiziune de știri din România.
