În acest weekend, sportivii legitimați la ACS Cristian Dojo Zalău au cucerit 12 medalii, dintre care șase de aur două de argint și patru de broz la Karate Kyokushin.
Sportiva Raisa Man (12 ani), elevă a Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Zalău, este singura sportivă din lotul participant care a câștigat două medalii de aur, una la proba de kumite și una la kata. Nu sunt primele medalii pentru Raisa, însă sunt cele mai valoroase fiind vorba de un concurs la care au participat peste 600 de sportivi legitimați la 70 de cluburi din 10 țări.
”Romanian Internațional Cup” a avut loc la Sibiu, iar ACS Cristian Dojo Zalău a terminat competiția pe locul 4 pe cluburi, după cum a precizat Cristian Bolduț.
Antrenorul a prezentat și rezultatele de excepție, pe categorii: U10 Luca Petrușan – loc 3 kumite; U12 Raisa MAN – loc 1 kata , loc 1 kumite; U14 Ian Bolduț – loc 1 kata, loc 2 kumite; U14 Sophia Lang – loc 3 kumite; U16 Iris Bolduț – loc 1 kata; U16 Carina Ciupe – loc 2 kata; U18 Ayana Nistor – loc 1 kata, loc 3 kumite; U20 Celia Stejeran – loc 1 kumite, loc 3 kata; But David, Valcelean Ianis, Husa Eliza, Bendre Aiana – loc 5.
”Nu pot decât să fiu fericit pentru comportamentul acestor copii, cresc frumos, sunt minunați. Dumnezeu e bun!”, a declarat Cristian Bolduț la finalul competiției.