mai 19, 2025

Radiografii dentare gratuite pentru elevii din Zalău

dentist

Radiografiile dentare necesare pentru efectuarea de intervenții stomatologice în cadrul cabinetelor medicale școlare din Zalău vor fi decontate de primărie.

La inițiativa primarului Ionel Ciunt, administrația locală, prin Direcția de Asistență Socială, va acorda sprijin financiar în vederea decontării radiografiilor dentare necesare efectuării intervențiilor stomatologice la cabinetele medicale stomatologice școlare din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” și a Școlii Gimnaziale „Iuliu Maniu”. În acest sens, a fost întocmit deja contractul cu furnizorul de servicii specializat pentru efectuarea acestor radiografii, fiind făcut încă un pas pentru acordarea de servicii stomatologice de calitate, în cabinetele medicale dentare școlare.

Beneficiari sunt elevii din unitățile școlare din învățământul primar, gimnazial și liceal din Zalău.

Pentru a beneficia de radiografii dentare decontate, medicul stomatolog din cadrul cabinetului medical școlar identifică elevii care au nevoie de aceste investigații, apoi îi direcționează către laboratorul de radiologie dentară care a încheiat cu DAS Zalău un contract de prestări servicii. Elevul va prezenta medicului stomatolog radiografia dentară și copia după actul de identitate (certificat de naștere sau buletin).

Direcția de Asistență Socială Zalău va întocmi lunar o situație cu toți elevii care au beneficiat de radiografie dentară în luna precedentă.

Potrivit municipalității, în viitorul apropiat va deveni funcțional și cabinetul dentar din incinta Liceului Tehnologic „Voievodul Gelu”.