Ordonanța de urgență privind impunerea măștii de protecție în aer liber a fost declarată neconstituțională. Curtea Constituțională a decis, marți, că actul care ce reglementează măsurile luate în contextul pandemiei, între care obligativitatea purtării măştii în spațiile deschise, este neconstituţională. Motivele sunt de natură legislativă, și nu de fond, au precizat reprezentanții instanței. Concret, Ordonanței de Urgenî cu pricina îi lipsea avizul Consiliului Legislativ.
E important de știut faptul că lucrurile nu se schimbă de pe o zi pe alta, pentru că e nevoie mai întâi să apară motivarea deciziei CCR, care va fi publicată în Monitorul Oficial, ceea ce presupune o anumită perioadă de timp.
De asemenea, rămâne în vigoare legea care prevede obligativitatea purtării măştilor în spaţii închise, spaţii comerciale, la locul de muncă, etc.
“Deciziile CCR nu se pot pune în discuție, dar așteptăm motivarea și de îndată Guvernul va lua o decizie în conformitate”, a reacționat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.
Declararea Ordonanței de Urgență ca fiind neconstituțională ar putea atrage după sine anularea de către instanțe a amenzilor date începând din noiembrie 2020 și care nu au fost plătite, dar numai pentru viitor, în procese care nu au încă o decizie definitivă.
“În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.
Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.
Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curții Constituționale.