Pugiliştii sălăjeni se antrenează intens pentru Naţionalele de la Brăila

Primul Campionat Naţional va debuta peste exact două săptămâni, joi, 15 februarie, la Brăila, unde va avea loc prima ediţie a Campionatului Naţional de Box rezervat categoriei de vârstă Under 22, mai exact, sportivilor cu vârsta cuprinsă între 19 şi 22 de ani (sportivi născuţi în perioada 1995-1998).Pentru o comportare cât mai bună la această competiţie, antrenorii de box din Zalău, Baia Mare şi Satu Mare au decis să facă câteva meciuri de pregătire la Zalău, iar acestea s-au desfăşurat vineri după-amiaza în sala de antrenamente de la Stadionul Municipal. În total au fost 15 meciuri în care sportivii şi antrenorii au putut să-şi facă o părere legată de nivelul pregătirii boxerilor cu mai puţin de trei săptămâni înaintea startului primei competiţii oficiale din 2017.”După cum ştiţi, vineri am făcut câteva meciuri de pregătire cu sportivi din Satu Mare şi Baia Mare. Nu au fost meciuri cu decizie, dar vreau să vă spun că astfel de acţiuni sunt benefice pentru sportivi. Cred că nivelul actual de pregătire se află în parametri normali şi vom continua să ne pregătim cât mai bine pentru competiţiile acestui început de an. La naţionalele sub 22 de ani vom participa cel mai probabil cu un singur sportiv, Sergiu Morar, antrenat de maestru Ioan Popa. stop_coloana Urmează apoi Cupa României de seniori, tineret şi junioare unde sperăm să obţinem rezultate cât mai bune. În acest sens avem programate câteva meciuri de pregătire la Baia Mare. Sperăm să fim sănătoşi pentru a ne putea pregăti şi participa cu un număr cât mai mare de sportive la această competiţie” a afirmat maestrul Ioan Dragoş.Prima competiţie din 2017, Campionatul Naţional ”UNDER 22” reprezintă un ultim test de verificare a potenţialului pugilistic la nivelul seniorilor/U22 pentru stabilirea lotului national care va participa în perioada 13-22 martie la Campionatul European U22 de la Brăila. Competiţia se va desfăşura la următoarele 10 categorii de greutate: 46-49 kg, 52 kg, 56 kg, 60 kg, 64 kg, 69 kg, 75 kg, 81kg, 91 kg, +91 kg.