Pugiliștii de la CSM Zalău, după medalii la Cupa României

ac83e413-0599-40fc-a817-4708da825945

 

Clubul Sportiv Municipal Zalău va avea patru reprezentanți la ediția din acest an a Cupei României de box la tineret, eveniment programat în perioada 7 – 14 aprilie, la Sighetu Marmației. Competiția este organizată de CSM Sighetu Marmației în colaborare cu Federația Română de Box, fiind organizată după regulamentul Asociației Internaționale de Box (IBA).

Cătălin Pop (cat. 63,5 kg), Mihai Burian (cat. 63,5 kg), Rareș Gramă (71 kg) și Mihai Pop (92 kg) sunt cei patru reprezentanți ai clubului zălăuan, antrenați de Adrian Popuțea.

La Cupa României de la Sighetu Marmației sunt așteptați peste 200 de pugiliști. „Ne-am trasat ca obiectiv câștigarea a doua medalii și prezența în cel puțin o finală, sper să ne și îndeplinim obiectivul”, a afirmat antrenorul Popuțea.

45 de meciuri are la activ Rareș Gramă, având 38 câștigate, fiind medaliat cu bronz la cadeți în 2021, campion național la juniori în 2023, campion balcanic în 2023 și vicecampion național la tineret în 2024. Mihai Pop are 10 meciuri câștigate din 15 susținute, fiind medaliat cu bronz la ediția din 2-024 a Campionatului Național de tineret. Cătălin Pop a susțin 12 meciuri, câștigând opt dintre ele, iar Mihai Burian are cinci meciuri la activ și trei victorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *