PSD vrea sa reinvie ideea regionalizarii
În urma cu doi ani, cu ocazia prezenței lui Liviu Dragnea la Zalau, l-am întrebat ce se întâmpla cu regionalizarea, care începuse sa-și piarda din elan, dupa ce luase un avânt apreciabil. Unul din principalii inițiatori ai regionalizarii, Dragnea mi-a raspuns atunci, în fața mai multor ochi și urechi, ca regionalizarea se va face, însa mai întâi, în urma unui referendum, trebuie modificata Constituția. „In Constituție nu avem termenul de regiuni. Planul nostru e sa facem în toamna un referendum pentru modificarea Constituției, printre altele sa apara și termenul de regiune”, a spus liderul PSD. Ghinionul a fost ca tocmai în acea perioada intra în discuție și noua lege a referendumului, care scade cvorumul mai jos de 50 la suta. Unii sunt de acord cu scaderea cvorumului pâna la 30 la suta, alții nu. Curtea Constituționala este de acord cu scaderea cvorumului, dar legea intra în vigoare abia peste un an. Și uite așa, ideea regionalizarii trece pe linie scoasa din uz. Nu zic moarta, pentru ca linia poate redeveni funcționala. Sâmbata, președintele PSD, Liviu Dragnea, declara ca partidul sau nu a abandonat ideea de regionalizare a României, iar un referendum privind modificarea Constituției ar putea avea loc chiar anul acesta. Liderul PSD a precizat ca daca va fi modificata Constituția prin apariția noțiunii de regiune, proiectul poate fi pus în practica imediat. „Proiectul PSD este un proiect realizat cu oameni de foarte mare valoare, cu academicieni, cu sociologi. Am avut atunci dezbateri în toata țara, am discutat cu sute de mii de oameni în opt luni de zile și, dupa ce a fost promovat și cunoscut, susținerea era din ce în ce mai mare. stop_coloana Oamenii au înțeles un lucru esențial – principalul obiectiv al acestui proiect de regionalizare este spargerea ghemului de putere de la București și transmiterea deciziei și a resurselor financiare cât mai aproape de cetațeni, la structurile regionale și locale. Am vorbit cu foarte mulți oameni, de exemplu, din Transilvania, din Moldova, din Muntenia, din Oltenia, care au spus ca au și ei resurse, expertiza, foarte multe energii, dar sunt inhibate pentru ca este mult prea multa decizie la București”, a susținut liderul PSD. El a subliniat ca proiectul nu a fost abandonat: „Proiectul nu a fost abandonat. Eu vad posibil referendumul și anul acesta. Am auzit luari de poziție ca în anul 2016 nu se poate vorbi de Constituție, dar de ce nu se poate vorbi? Este atât de importanta modificarea Constituției, descentralizarea și reorganizarea administrativ-teritoriala a țarii, încât orice an pe care îl pierdem este un an în care noi frânam dezvoltarea. România se poate dezvolta mult mai bine și mai echilibrat și se pot reduce mult decalajele de dezvoltare”, a mai spus Liviu Dragnea. Sa traim sa o vedem și pe asta. Nu de alta, dar prea mulți bani din banii noștri sunt „centralizați” și apoi ne sunt împarțiți în așa fel de niciodata nu ne convine.
