Reprezentanții PSD Sălaj au depus luni, 29 aprilie, la Biroul Electoral de Circumscripție, listele cu candidații pentru funcția de primar și consilieri locali la Zalău. Lista este deschisă de liderul formațiunii, Ionel Ciunt, care candidează pentru un nou mandat la Primăria Zalău.
“Astăzi am înscris oficial în cursa electorală pentru alegerile din 9 iunie 2024 o echipă pentru Zalău, o echipă de profesioniști! Și de această dată, în lista de consilieri locali se regăsesc oameni care au făcut și fac performanță în domeniile lor de activitate – medici, profesori, ingineri, avocați – domenii față de care administrația locală trebuie să aibă toată deschiderea și care trebuie să găsească cele mai bune soluții la nevoile comunității. Încrederea acordată de mii de zălăuani în cele două mandate de primar și nobila misiune de a fi în slujba semenilor mei mi-au dat forța necesară să muncesc cu responsabilitate și dăruire, să găsesc soluții la multe din nevoile oamenilor și să continui proiecte care au ca scop creșterea calității vieții în comunitatea noastră și mai ales crearea de condiții moderne, la standarde europene. Am ales să candidez pentru un nou mandat de primar al municipiului Zalău pentru a continua proiectele de investiții demarate în municipiu și pentru că tot cee ace am realizat până acum înseamnă Fapte nu vorbe!”, a declarat liderul PSD Sălaj, Ionel Ciunt.
Lista PSD pentru Consiliul Local Zalău: Ciunt Ionel, medic veterinar; Bălăjel Teodor, inginer; Forț Călin-Cristian, inginer; Irimiea Anca-Manuela, medic; Câmpean Titus-Gabriel, profesor; Marian Claudiu-Mihail, avocat; Panie Narcisa-Alexandra, economist și jurist; Șerban Ioan-Bogdan, economist; Ciobanu Anda-Maria, economist; Bercean Dan-Vasile, geolog; Dragoș Raul-Bogdan, economist; Taloș Gheorghe, subinginer electromecanic; Costinaș Ovidiu, profesor; Ciupe Larisa-Dina, economist; Oros Alin, inginer; Bosâncean Ioan, economist; Criste Sorin-Vasile, inginer; Nagy-Kasza Cristina-Florina, profesor pentru învățământ primar; Bălăjel Diana-Corina, tehnician în activități economice; Porumb Dorel, inginer; Gușă Crina-Nicoleta, licențiată în administrație publică; Gliguță Alexandru-Daniel, inginer auto; Pop Flaviu-Vasile, profesor de muzică; Rus Sorina-Maria, traducător autorizat; Adridan Marcel-Vasile, inginer electronist; Valea Codruța-Florica, licențiată în matematică; Bujor Claudiu-Vasile, inginer.