PSD nu-i in apele lui
PSD – uriașul partid de stânga la bordul căruia s-au îmbarcat atâția oameni, fiecare cu speranțele lui, este în situația Titanicului după ce s-a lovit de iceberg. Victor Ponta s-a aventurat în ape periculoase și acum e clar că PSD-ul nu-i în apele lui. Președintele PSD, mânat de o ambiție soră cu neghiobia politică, a decis să rămână în fruntea partidului după ce a pierdut alegerile prezidențiale la finele anului trecut, după ce a stârnit mâhnirea opiniei publice cu sabotarea votului din diaspora. A ținut apoi cu dinții de funcția de premier, chiar dacă nu mai avea popularitate și nici credibilitate. A încercat apoi să recupereze simpatie în spațiul public prin adoptarea unor măsuri radicale de dreapta în proiectul Codului Fiscal. Opoziția era pe val după victoria PNL-istului Klaus Iohannis la prezidențiale și după fuziunea dreptei. PSD-ul aproape că se redresa, recupera teren cu Codul Fiscal, însă a a primit o nouă lovitură de la Direcția Națională Anticorupție, prin anunțul că Victor Ponta este urmărit penal pentru corupție. A fost al doilea moment când Ponta a ales să nu se retragă. S-a retras apoi în Turcia, acuzând o problemă medicală care-l reține înafara granițelor, paradoxal pentru stop_coloana statutul său, mai mult decât preconiza. În lipsa șefului care să le ofere direcția, PSD este bulversat și, mai nou, divizat între doi lideri, Rovana Plumb și Liviu Dragnea. Unul dintre cei mai fideli parteneri din coaliție, liderul UNPR Gabriel Oprea, pe care Ponta l-a și desemnat premier până nu-l mai doare genunchiul, dă și el semne clare că nu-i mai convine la bordul unui PSD în derivă. Omul po-litic care a știut întotdeauna să profite de ocazie s-a reorientat, își asigură șanse de a negocia cu opoziția, și pregătește terenul pentru a merge singur, cu UNPR-ul lui, la alegerile de anul viitor.
Victor Ponta, șeful de partid lipsă și premierul absent al României, este în mare încurcătură. În care s-a băgat singur și a băgat și partidul. PSD riscă să sacrifice la nivel local primari, consilieri locali și județeni, președinți de consilii județene și parlamentari.
