American Councils for International Education România, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și Ministerul Educației lansează tuturor liceenilor români invitația de a se înscrie la programul FLEX 2025.

Programul se desfășoară pentru a noua oară în țara noastră și își propune selectarea unui număr de 30 de elevi români care, complet gratuit, vor avea oportunitatea de a studia, pe parcursul anului școlar 2025-2026, într-un liceu american, locuind, în tot acest timp, împreună cu o familie-gazdă americană.

Future Leaders Exchange (FLEX) este finanțat integral de Guvernul Statelor Unite și administrat de Biroul Afacerilor Educaționale și Culturale (ECA) al Departamentului de Stat al SUA.

FLEX este gratuit și acoperă călătoria din orașul de origine din România la orașul gazdă din SUA și retur, participarea la o sesiune de orientare înainte de plecare care include pregătirea înainte de program; cazarea participantului la o familie gazdă americană timp de un an școlar; admiterea la un liceu american; asigurarea medicală care acoperă tratamentul bolilor care apar în timpul programului, cu excepția afecțiunilor preexistente și a îngrijirilor dentare; bursa lunară care constituie 200 USD și permite elevului să participe la viața socială; o alocație suplimentară care constituie 300 USD pentru achiziționarea de articole de bază necesare la școală, de exemplu, manuale școlare, echipamente sportive; suport în cadrul programului pe parcursul întregului an pentru participant.

Bursa FLEX nu acoperă costurile asociate primirii unui pașaport internațional; cheltuieli personale neacoperite de bursa lunară; costuri pentru bagajul în exces, facturi telefonice sau utilizarea internetului; apeluri telefonice în România și cheltuieli de internet.

Sunt eligibili tinerii născuți între 15 iulie 2007 și 15 iulie 2010, sunt elevi în clasa a IX-a, a X-a sau a XI-a, în anul școlar 2024-2025 într-un liceu din România; cunosc limba engleză, sunt cetățeni români, întrunesc condițiile vizei J-1; nu au stat în SUA timp de 3 luni sau mai mult în ultimii 5 ani.

Solicitanții pot participa la procesul de recrutare din orice locație cu acces la internet, utilizând fie un dispozitiv mobil, fie un computer. Recrutarea FLEX include trei runde riguroase de testare.

Runda 1, deschisă în perioada august 2024 – septembrie 2024, include o aplicație online preliminară și 3 întrebări tip eseu care trebuie trimise în termen de 10 zile de la deschiderea aplicației online pe platforma AIS. Runda 2 presupune un test de engleză online. Runda 3 va începe în octombrie 2024 și va include un interviu de grup și unul individual, încă 3 întrebări de tip eseu, și o aplicație online. Ulterior, elevii selectați după această evaluare, vor fi invitați să susțină un test complex de limba engleză.

După primirea aplicațiilor din partea tuturor candidaților, documentele sunt trimise la Washington, DC unde o comisie de selecție le va examina. Rezultatele competiției sunt așteptate în aprilie – mai 2025. Odată ce rezultatele sunt publicate, finaliștii și cei care se află pe lista de rezervă pregătesc documentele necesare plecării, precum viza SUA și înregistrarea la școală.

Toți finaliștii trebuie să participe la o sesiune de orientare înainte de plecarea în SUA. Finaliștii selectați în primăvara anului 2025 pleacă în Statele Unite în august 2025 și se întorc în România în mai și iunie 2026.