Provocare inedită pentru politicieni
Colega noastră Mihaela Peştean a lansat vineri o provocare prin care îi vizează în special pe aleşii sălăjeni. Să numească fiecare câte zece lucruri bune pe care le-au făcut benevol pentru semenii lor. I-a provocat pe preşedintele PDL Sălaj, Lucian Bode, pe primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, pe primarul Şimleului Septimiu Ţurcaş, pe deputatul PSD Iuliu Nosa, pe deputatul UDMR Seres Denes, dar şi pe deputatul de Satu Mare Andreea Paul Vass, originară din Bobota. Primarul Radu Căpîlnaşiu a fost singurul care, până acum, a promis pe pagina sa de Facebook că va răspunde la provocare “cât de curând”.
Aşteptăm cu mare interes răspunsul celor provocaţi. Pentru că este prea mare discrepanţa dintre vorbe şi fapte. Hai să deschidem cu ocazia asta lista pentru toţi politicienii care se simt. Va fi foarte interesant să vedem ce poate spune fiecare, ce consideră fiecare că e important din ceea ce a făcut. Să vedem ce a făcut fiecare pentru semeni fără să fie constrâns în vreun fel, dar să vedem şi ce au făcut din ceea ce s-au obligat să facă, adică în raport cu ceea ce s-a promis. Şi mai interesant este de văzut care are cu adevărat ce să spună. Este de aşteptat ca unii să o dea la întors, din cauza palmaresului sărac, iar alţii să tacă de tot, din cauza palmaresului inexistent. Oricum, iată ocazia să mai stingă din frustrările celor pe care-i conduc şi îi administrează, care i-au ales şi care au nevoi şi nemulţumiri legat de activitatea lor. Să vedem cât le mai pasă poli-ticienilor noştri de părerile noastre. Le plătim salariile şi avem adesea impresia că vocea noastră e înnăbuşită de zidurile clădirilor impunătoare, de geamurile etanşate fonic ale birourilor. Mai nou, mai marii se ascund în spatele unui profil pe reţelele de socializare, de unde e mai uşor să spună doar ce le place şi să nu răspundă acolo unde sunt în dificultate. Iar dacă provocările de pe reţelele de socializare şi bloguri sunt singurele care mai răzbesc, a-tunci nu ne rămâne decât să îi aşteptăm cu răspunsuri la provocarea Mihaelei.
