decembrie 5, 2025

Proteste fără rezultat in sănătate și invățămant

imagine-articol0_40318

 Nemulțumirea produsă de modul de guvernare, în special de când s-a instalat criza, a cuprins toate categoriile mari de bugetari. Săptămâna trecută, sindicaliștii Federației Sanitas au amenințat din nou cu proteste dacă nu se vor majora salariile pentru personalul medical și pentru angajații din asistență socială cu zece la sută. Nu este prima dată când cei de la Sanitas vor să facă proteste. Anul trecut, însă, greva generală planificată pe 28 noiembrie a fost înăbușită de fostul ministru al Sănătații, Eugen Nicolăescu, care a amenințat că greva era ilegală.
Nici profesorii nu au avut șanse de izbândă cu protestele de la finele anului trecut. Deși au ajuns să mărșăluiască pe străzile Bucureștiului – un miting la care au participat 20 de membri sălăjeni ai sindicatului din învățământ – și să facă o grevă japoneză, în momentul în care s-a vrut declanșarea grevei generale în decembrie, li s-a luat și lor “piuitul” de către Guvern prin modificare Legii 62/2011 privind dialogul social.stop_coloana În urma acestor modificari, pe perioada grevei salariații aveau să-și mențină doar drepturile asigurărilor de sănătate, restul sporurilor ducându-se pe apa sâmbetei, lucru pe care sindicaliștii nu-l puteau risca, mai ales că profesorii cu peste zece ani vechime urmau să-și piardă sporul de stabilitate, dacă intrau în grevă.
Prin urmare, mișcările sindicaliste nu au reușit să-și atingă scopul, protestele nefiind duse la bun sfârșit.