Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Sălaj a constatat, și anul acesta, o serie de încălcări ale dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoare la securitatea produselor și serviciilor.

În urma celor aproape 1.000 de acțiuni de control derulate în perioada ianuarie-octombrie, au fost aplicate 1.188 de sancțiuni, după cum a informat Dorel Fechete, șeful CJPC Sălaj, în cadrul ședinței lunare de Dialog Social organizată săptămâna trecută la Instituția Prefectului.

Cele mai multe nereguli au fost constatate pe segmentul produselor alimentare, fiind încheiate nu mai puțin de 511 procese verbale, în timp ce pentru produse nealimentare au fost întocmite 210 procese verbale.

Și în domeniul serviciilor nealimentare au existat multe controale, în urma verificărilor fiind încheiate 229 de procese verbale.

Valoarea amenzilor aplicate de comisarii Protecției Consumatorilor pe parcursul anului 2022 se ridică la 3.878.000 lei.

Totodată, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 78.471 de lei, iar oprite temporar de la comercializare, produse în valoare de 174.106 lei. Nu mai puțin de 18 agenți economici s-au ales în urma controalelor cu oprirea temporară a activității, la care, evident, s-au adăugat și amenzile aferente aplicate pentru neregulile constatate.

Sălăjenii au reclamat mai mult serviciile

Din același raport prezentat săptămâna trecută reiese că majoritatea reclamațiilor care s-au făcut anul acesta la Comisariatul Județean pentru protecția Consumatorilor (CJPC) Sălaj au vizat prestarea serviciilor. Pe acest segment au fost înregistrate 323 de reclamații, în timp ce pentru bunurile alimentare au fost înregistrate doar 15 reclamații de la consumatori.

Sălăjenii au mai reclamat la Protecția Consumatorului și produse și servicii financiar bancare, fiind înregistrate 12 astfel de reclamații, dar și nereguli privind bunurile nealimentare – un număr de 172 de reclamații.

În total, comisarii CJPC Sălaj au soluționat aproape 500 de reclamații, din care 291 pe cale amiabilă, iar 37 sunt în curs de soluționare.