Propunere la Zalău: Transport public gratuit pentru toți călătorii, o zi pe săptămână
Proiectul „Vinerea Gratis”, în dezbatere publică
Municipiul Zalău ar putea introduce transportul public gratuit pentru toți călătorii în fiecare zi de vineri, dacă un proiect de hotărâre aflat în prezent în dezbatere publică va fi aprobat de Consiliul Local. Inițiativa, denumită „Vinerea Gratis”, prevede ca transportul public local să fie gratuit pe toate liniile operate în municipiu, pe durata întregii zile de vineri, între orele 00:00 și 24:00.
Proiectul a fost inițiat de consilierul local Ioan Daniel Taloș și are ca obiectiv încurajarea utilizării transportului public în detrimentul autoturismului personal. Potrivit notei de fundamentare, măsura este propusă în contextul creșterii numărului de autovehicule aflate în circulație și urmărește reducerea traficului rutier, diminuarea emisiilor poluante și creșterea atractivității transportului în comun.
Documentația care însoțește proiectul arată că introducerea unei zile gratuite pe săptămână ar putea contribui la schimbarea comportamentului de mobilitate al cetățenilor, la reducerea aglomerației din zonele centrale și la creșterea numărului de utilizatori ai transportului public. Totodată, inițiatorul consideră că măsura ar putea avea și un caracter experimental, oferind locuitorilor posibilitatea de a testa serviciile de transport public și de a le utiliza ulterior în mod constant.
În prezent, transportul public din Zalău este asigurat de Transurbis SA, în baza unui contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport încheiat prin intermediul Asociației Metropolitane de Transport Public Zalău.
Raportul de specialitate întocmit în cadrul Primăriei evidențiază însă mai multe aspecte care trebuie analizate înaintea adoptării unei asemenea măsuri.
Potrivit documentului, municipiul acordă deja gratuități și reduceri pentru numeroase categorii de beneficiari. Printre acestea se numără elevii, pensionarii, persoanele cu dizabilități, veteranii de război, persoanele persecutate politic și alte categorii prevăzute de legislația națională. De asemenea, studenții beneficiază de reduceri semnificative, iar donatorii de sânge pot obține reduceri la abonamentele de transport.
Reprezentanții administrației locale arată că toate aceste facilități sunt deja acoperite prin reglementările locale aflate în vigoare și sunt incluse în mecanismul actual de compensare a operatorului de transport.
Raportul analizează și implicațiile financiare ale proiectului. Conform calculelor prezentate, autobuzele Transurbis parcurg aproximativ 5.400 de kilometri într-o zi lucrătoare. La costurile prevăzute în contractul de delegare, cheltuiala aferentă unei singure zile de transport este estimată la aproximativ 85.530 de lei, fără TVA. Pentru toate cele 52 de zile de vineri dintr-un an, costul estimat ajunge la aproximativ 4,45 milioane de lei, fără TVA.
În același timp, documentul menționează că pentru anul 2026 necesarul total de finanțare pentru compensarea serviciului de transport public este estimat la peste 25 de milioane de lei, în timp ce suma prevăzută în buget este de aproximativ 15,9 milioane de lei.
Raportul mai arată că, pentru atingerea obiectivelor de mediu invocate în proiect, ar fi necesară implementarea unui sistem de monitorizare care să permită măsurarea efectelor asupra traficului și poluării. Potrivit documentului, municipalitatea nu dispune în prezent de un astfel de sistem, iar realizarea lui ar presupune costuri suplimentare.
„Pentru implementarea proiectului <Vinerea gratis> ca o măsură de protecţie a mediului- reducere a poluării şi descongestionare a traficului, prin încurajarea utilizării transportului public în detrimentul maşinii personale şi reducerea emisiilor de C02 şi alţi poluanţi atmosferici, ar fi necesar ca Municipiul Zalău să implementeze un sistem de monitorizare și cuantificare a efectelor măsurii, în ceea ce priveşte beneficiile de mediu, sistem de care autoritatea nu dispune la aceasta dată si care de asemenea ar necesita costuri suplimentare. Având în vedere cele prezentate mai sus, apreciem că argumentele invocate la iniţierea acestui proiect de hotărâre nu sunt justifîcate, iar la nivelul Municipiului Zalău nu există studii care să certifice existența unui grad de poluare ce să impună adoptarea acestui proiect de hotărâre”, explică reprezentanții primăriei.
Proiectul prevede ca, în cazul aprobării, impactul programului să fie evaluat trimestrial. Analiza ar urma să vizeze evoluția numărului de călători, influența asupra traficului rutier, efectele asupra mediului și costurile suportate de bugetul local. Pe baza acestor rezultate, Consiliul Local ar putea decide continuarea, modificarea sau extinderea programului.
Momentan, proiectul se află în etapa dezbaterii publice. Documentul poate fi consultat de persoanele interesate pe site-ul Primăriei municipiului Zalău și la sediul instituției. Eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare faţă de proiectul de act normativ propus se pot formula până la data de 24.06.2026, inclusiv. Ulterior, proiectul va fi supus votului consilierilor locali.
