Proiectul privind realizarea variantei ocolitoare Zalău Nord a fost depus spre finanțare.
CNAIR, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Zalău”, au elaborat și depus, mai repede decât se estima anul trecut, cererea în vederea acordării finanțării nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027 pentru construirea șoselei care să fluidizeze traficul în Zalău, Crișeni și Hereclean, pe DN1H.
Investiția are drept scop fluidizarea traficului în Zalău, la intrarea dinspre Crișeni, pe DN1H, la ieșirea spre comuna Hereclean, în interiorul localităților Crișeni și Hereclean, și scoaterea traficului greu din localitatea Crișeni, realizând legătura cu primul tronson al centurii Zalău. Această centură va avea o lungime totală de 8,066 km, din care 0,564 km sunt pe teritoriul administrativ al municipiului Zalău, 6,8 km pe teritoriul comunei Crișeni și 0,702 km pe teritoriul comunei Hereclean.
Valoarea totală a proiectului este de 5.401.328 lei și va fi finanțat prin Programul Transport. Contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională va fi de 1.820.037 lei, contribuția proprie – 2.730.056 lei, diferența până la valoarea totală a proiectului reprezentând cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
Durata de realizare a proiectului este de 30 luni.
De exproprierile ce urmează a fi făcute se vor ocupa CNAIR și Ministerul Transporturilor.
În vara anului 2021, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Zalău” a fost mandatată, prin hotărâre de Consiliu Local, să pregătească obiectivul de investiții „Varianta de ocolire Zalău Nord – Alternativă pentru decongestionarea traficului rutier pe DN 1H în localitățile Zalău, Crișeni Hereclean”.
Această investiție este cuprinsă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a ADI “Zona Metropolitană Zalău”.