decembrie 5, 2025

Proiect de lege pentru profesorii cu vechime

imagine-articol0_50169

Profesorii cu 25 de ani experienta se pot pensiona mai devreme sau îsi pot reduce programul cu doua ore fara sa le fie afectat salariul


Un grup de 19 senatori a depus la Senat doua proiecte, aflate în dezbatere publica, pentru modificarea Legii educației, prin care profesorii cu peste 25 de ani de experiența își pot reduce programul cu doua ore pe saptamâna, fara sa le fie afectat salariul, sau se pot pensiona la cerere cu trei ani mai devreme.

Unul din proiectele de lege argumenteaza în favoarea reducerii normei pentru cadrele didactice cu vechime, cu rezultate în perfecționare, care se apropie de pensionare, iar celalalt prevede ca „persoanalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele prevazute de stop_coloana legislația în vigoare, daca are o vechime în învațamânt de cel puțin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani barbații”.
Inițiativa legislativa e motivata de lipsa condiției fizice sau psihologice a unor profesori de a mai preda, lucru care „se reflecta în rezultatele elevilor”.
Inițiatorii subliniaza ca profesorii care vor sa ramâna la catedra pot face acest lucru înca trei ani dupa vârsta standard de pensionare, potrivit legislației actuale.