Un proiect de modificare a regulamentului pentru elevi în unitățile de învățământ stipulează ca elevilor din clasele V-XII (XIII) să le fie scăzută nota la purtare cu 1 punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate din totalul orelor de studiu. Aceeași măsură poate fi luată la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate.
Elevii din clasele primare, inclusiv cei din clasa pregătitoare, ar putea avea calificativ scăzut la purtare, gradual, dacă lipsesc nejustificat de la ore, de 20 de ori pe an școlar, sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, potrivit ordinului de ministru care prevede schimbări în statutul elevilor.
În statutul actual, este prevăzută scăderea notei la purtare de la 10 absențe nejustificate pe semestru. Cum s-a renunțat la semestre, este nevoie și de adaptarea statului elevilor la noul calendar al anului școlar.
Vă reamintim că elevii sălăjeni vor finaliza cursurile modulului 3 al anului școlar 2022-2023 vineri, 17 februarie. La decizia Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, în perioada 20-24 februarie este vacanță, modulul 4 urmând să înceapă din 27 februarie.
Se va încheia la data de 6 aprilie 2023, odată cu vacanța de primăvară (7-18 aprilie 2023). Al cincilea modul din acest an școlar va debuta miercurea, 19 aprilie, și se va încheia în 16 iunie, când elevii intră în vacanța de vară.
Același calendar este valabil și pentru elevii și preșcolarii din județele Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare, Maramureș, Arad, Timiș, Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Vâlcea, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani.