Românii sunt chemați să împrumute statul pe o perioadă de cel mult trei ani, la o dobândă de până la 4 la sută

Perioada de subscriere în cadrul Programului Tezaur a fost prelungită până în data de 14 decembrie.

Emisiunile de titluri de stat, cu maturități de 1, 2 și 3 ani, sunt destinate exclusiv populației.

“Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile”, precizează reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj.

Rata dobânzii este de 3,5 la sută la 1 an, 3,75 la sută la 2 ani, 4 la sută la 3 ani, fără plafon individual de subscriere.

Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului, până în 11 decembrie, și de la unitățile C.N. Poșta Română, până în 10 decembrie în mediul urban, respectiv 12 decembrie în mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro,https://www.posta-romana.ro